"GRAFFITI", pe una din lunile lui SATURN. Semnele MISTERIOASE de pe Tethys care au uimit experţii NASA | FOTO

Imagini surpinzătoare ale unor imense dungi roșii curbate, asemănătoare unui "graffiti", au fost descoperite pe Tethys, una dintre lunile planetei Saturn, anunţă NASA.

Semnele misterioase surprinse de de sonda Cassini, au provocat uimirea experţilor, dată fiind natura lor neobişnuită. Pur şi simplu, explică specialiştii, liniile roșii "sar în ochi", iar dimensiunile "enorme" provoacă stupoare.

Tocmai din acest motiv, în noiembrie, NASA a planificat deja o nouă apropiere de Tethys a sondei spațiale pentru a obține imagini cu o rezoluție superioară şi care ar putea elucida această enigmă. Misiunea Cassini-Huygens este un proiect realizat de NASA, Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Italiană.

Între cele mai neobișnuite imagini color

"Sunt unele dintre cele mai neobișnuite imagini color obținute de camerele de luat vederi de pe Cassini", a transmis NASA în legătură cu fotografiile suprafeței înghețate a acestui satelit, realizate cu filtre speciale verzi, infraroșii și ultraviolete.

Imaginile au fost combinate astfel încât permit sesizarea, la lungimi de undă vizibile pentru ochiul omenesc, a unor diferențe mici de culoare de pe suprafața lui Tethys.

Lunile lui Saturn, mai bine iluminate

Unele dintre aceste linii roșii fuseseră depistate anterior, într-o manieră difuză, de sonda Cassini, care se află pe orbita lui Saturn din 2004. Dar noile imagini color, care datează din aprilie 2015, sunt primele în care se văd zone imense din emisfera nordică a satelitului, în condiții de luminozitate care permit observarea clară a respectivelor dungi.

După cum explică NASA, în ultimii ani, latitudinile nordice ale întregului sistem al lui Saturn sunt tot mai bine iluminate datorită poziției acestuia față de Soare în timpul verii. Acest lucru a făcut posibilă captarea imaginilor clare de către Cassini.

Fenomen straniu

"În aceste noi fotografii, liniile roșii sar în ochi", a spus Paul Schenk, unul dintre specialiștii care se ocupă de misiunea Cassini, care a subliniat că "dimensiunile lor enorme sunt cu adevărat surprinzătoare". Deocamdată, originea acestui fenomen continuă să rămână o necunoscută, iar experții de la NASA au avansat mai multe supoziții.

S-ar putea ca materialul de culoare roșie să fie "gheață cu impurități chimice" sau "rezultatul expulzării unor gaze". Altă variantă luată în calcul este că ar fi fracturi ale suprafeței lui Tethys sesizate la o rezoluție prea mică pentru a putea fi văzute cu claritate.

Fenomene geologice de culoare roșie

Cercetătorii de la NASA subliniază și faptul că rareori s-au depistat fenomene geologice de culoare roșie pe alți sateliți ai lui Saturn, excepție făcând câteva mici cratere de pe luna Dione și tânărul satelit Europa.

"Arcele trebuie să fie tinere în termeni geologici întrucât traversează ale caracteristici mai vechi, cum ar fi cratere de impact, dar nu cunoaștem vârsta lor" a declarat un alt expert al misiunii Cassini, Paul Helfenstein, de la Universitatea Cornell, din New York.