Hoții care au furat scule de zeci de mii de euro au fost prinși, iar un complice al acestora e acuzat că nu a vrut să spună unde ascunsese prada. Au ajuns după gratii, cu toții, în arestul poliției, pe rând, din prostia ultimului adus în ”gașcă”.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații a Criminalității Economice au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 32 de ani, bănuiți de furt calificat și tăinuire. Trei dintre aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș. Unul e în arest la domiciliu.
În data de 13 aprilie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăinuire de către un tânar de 27 ani din Timisoara, care ar fi preluat bunuri sustrase dintr-o societate comercială. Acesta se grăbea să ”plaseze” marfa, când, mai bine, ar fi așteptat. Graba strică treaba.
Cu câteva zile mai devreme, trei bărbați au spart sediul unei firme de pe strada Venus, de unde au furat scule și unelte folosite în domeniul construcțiilor, pe care ulterior le-au predat celui de 27 de ani, care urma să le vândă. Valoarea pagubei: peste 20.000 de euro.
Mai întâi a fost identificat vânzătorul. Care s-a ales cu 24 de ore în arestul poliției, iar ulterior magistrații au emis pe numele său un mandat de arestare la domiciliu. El e acuzat de tăinuire. La perchezițiile efectuate au fost ridicate și indiponibilizate bunuri în valoare de 10.000 de euro. Prejudiciul jafului de pe strada Venus a fost recuperat pe jumătate.
Vineri, au fost identificați și hoții. Este vorba de doi bărbați de 30 de ani și unul de 32. După o primă noapte petrecută în arest, cei trei au mai primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului cauzat.