GOOGLE a lansat miercuri CHROMEBOOK în România

Google a lansat oificial miercuri în România Chromebook, primul produs din divizia hardware, disponibil la noi doar în varianta HP. Dispozitivul va fi vândut exclusiv de Orange, la preţul de 99 de euro la abonamentul Net 24, valabil pe o perioadă de 2 ani.

Cu o memorie de internă de tip SSD de 32 GB şi un procesor de tip Intel, Chromebook este un laptop ce utilizează sistemul de operare Chrome şi este adresat, în special celor care preferă să lucreze in cloud. Accesul la acesta se face prin intermediul contului de Gmail, iar aplicaţiile şi fişierele folosite se salvează automat în cloud-ul Google Drive, sincronizarea realizându-se de fiecare dată când Chormebook-ul este conectat la Internet.

Produsul propune cele mai populare aplicaţii Google preinstalate, ultilizatorii vor avea acces la mai multe programe în Chrome Web Store în timp ce aplicaţii precum Gmail Offline ori Google Docs permit salvarea locală a documentlor în lucru atunci când laptopul este utilizat în modul offline, anunţă businessmagazin.ro

Chromebook cântăreşte 1,2 kg, timpul necesar deschiderii este de numai câteva secunde şi are un ecran de 11,6 inci, cu tehnologie HD iar durata estimată a bateriei este de aproximativ 8 ore şi un sfert, după spusele directorului managerial al HP România, Mugur Pantaia.