Golul "Sfântului Cavani" a isterizat Italia| VIDEO

Reuşita lui Cavani din minutul 93 al meciului Napoli - Steaua 1-0 i-a făcut fericiţi pe italieni. Comentatorul meciului Napoli - Steaua a fost la un pas de a-şi pierde vocea în finalul meciului.

Sudul Italiei sărbătoreşte calificarea echipei SSC Napoli în primăvara Europa League, după victoria repurtată aseară, 1-0, cu Steaua. Napoli a bătut cu 1-0, printr-un gol marcat de Cavani în al treilea minut al prelungirilor. "Sfântul Cavani", aşa a fost botezat atacantul lui Napoli de jurnaliştii de la "Gazetta dello Sport". Reuşita internaţionalului uruguayan a aruncat în aer "San Paolo" din Napoli şi i-a isterizat pe comentatorii italieni.

După eşecul din Europa League, pus de patronul Gigi Becali pe seama divinităţii, italienii au criticat tactica lui Marius Lăcătuş, despre care jurnaliştii au scris că "a comandat un catenaccio din alte vremuri".

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/uQl9t1GhYLQ?fs=1&amp;hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/uQl9t1GhYLQ?fs=1&amp;hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>