Cătălin Bordea, un realizator de stand-up comedy care are şi o emisiune la Antena 2, "Jurnal de Bordea", a fost cap de afiş zilele trecure la Balul Bobocilor de la Colegiului Economic "Dimitrie Cantemir", din Suceava.
Chiar dacă în sală erau foarte mulţi minori, el nu s-a abţinut să le vorbească adolescenţilor despre droguri, sex şi alcool.
"Vă dau un sfat. Nu amestecaţi alcoolul cu iarba şi vă spun de ce. Stăteam cu ea faţă în faţă, făceam dragoste, şi ea mi-a băgat un deget în fund. Nu-i ok", a fost una dintre glumele lui Bordea.
Cornelin Romaşcu, directorul liceului, spune că a fost dezgustat de prestaţia artistului. "Nu ştiam cine este acesta, mă gândeam că e un cântăreţ. Am fost complet şocat de ceea ce am văzut acolo şi vreau să aflu cum a ajuns un asemenea specimen la noi la spectacol. Am vrut să opresc spectacolul, dar mi s-a spus că nu se poate", a spus revoltat directorul, susţinând că le va cere socoteală elevilor organizatori, dar şi profesorilor care le-au permis să-l aducă pe invitat.