Dinamo a pierdut la Bistriţa

Dinamo Bucureşti, echipă aflată în plin scandal intern după conflictul dintre o parte din jucători şi conducerea clubului, a pierdut, aseară, în deplasare, scor 2-3, cu Gloria Bistriţa, în etapa a 28-a a Ligii I.

Dinamo a condus de două ori, însă Gloria a revenit de fiecare dată şi a înscris golul victoriei, prin brazilianul Moraes - autor al unei "duble" în această seară. Oamenii lui Cornel Ţălnar ocupă locul şase în clasament, la opt puncte distanţă de liderul CFR Cluj, a pierdut aseară pentru a treia oară în deplasare în acest sezon. "Câinii roşii" au adunat 23 de puncte în cele 14 meciuri jucate în pe terenuri străine în Liga I.

De cealaltă parte, Gloria Bistriţa a urcat pe locul 10 în clasament şi s-a îndepărtat de zona retrogradării. În acest moment, elevii lui Marius Şumudică au un avantaj de şapte puncte faţă de ultimul loc retrogradabil.

În tur, la Bucureşti, Dinamo şi Gloria Bistriţa au încheiat la egalitate, scor 1-1.

GLORIA BISTRIŢA - DINAMO BUCUREŞTI 3-2 Au marcat: Moraes (23, 89), Năstase (45) - Niculescu (12), A. Cristea (pen. 33)

Gloria: Albuţ - Homei, Frăsinescu, V. Năstase, Latovlevici - D. Matei, A. Muresan, Băjenaru, C. Petre, Hora - Ribeiro Moraes. Antrenor: Marius Şumudică.

Dinamo: Munteanu - Molinero, Scarlatache, Moţi, Pulhac - Torje, Rus, Kone, Andrei Cristea - Niculae, Niculescu. Antrenor: Cornel Ţălnar.