Giovanni Becali, INVITATUL SPECIAL al lui Jose Mourinho, la Bruxelles. Antrenorul lui Manchester United nu a uitat de PRIETENIA cu fostul condamnat din „Dosarul Transferurilor”

Giovanni Becali și omul său de încredere, Dragoș Sîrbu, au răspuns invitației lui Jose Mourinho de fi prezenți la meciul pe care United l-a disputat, joi, la Bruxelles, cu Anderlecht, privind manșa tur a „sferturilor” Europa League.

Potrivit GSP.ro, Becali (eliberat din închisoare în septembrie 2016, în urma condamnării din „Dosarul Transferurilor”) a fost căutat și invitat de Mourinho, pentru a lua parte la meciul „diavolilor” de joi seară, de la Bruxelles, din EL, încheiat ulterior cu scorul de 1-1. Atât Becali, cât și Sîrbu au fost cazați în hotelul ocupat de Manchester United. Potrivit sursei citate, a doua zi după întâlnirea cu „The Special One”, Becali și Sîrbu au stat la masă cu Alex Chipciu, mijlocașul lui Anderlecht reprezentat de cei doi.

Revenind la Mourinho, relația dintre antrenorul portughez și Becali nu este de ieri, de azi... În 2008, Mourinho s-a deplasat special la București, la invitația impresarului român, iar întâlnirea a avut loc la Palatul lui Gigi Becali, din Capitală. Umrătoarea întâlnire dintre cei doi a fost în septembrie 2013, înaintea meciului dintre Steaua și Chelsea, din Champions League. Mai mult, Jose Mourinho l-a sunat pe Giovanni Becali de nenumărate ori chiar și atunci când impresarul român era închis la Penitenciarul „Poarta Albă”.