Steaua a pierdut șansa de a redeveni campioana Ligii I, după ce a pierdut, aseară, la Giurgiu, cu Astra, scor 0-2. După acest eșec, Gigi Becali a declarat că este că se va retrage din fotbal.
Pentru patronul Stelei nu este prima dată când vrea să părăsească fotbalul, după un eșec suferit de „militari”.
„Nu mă mai interesează fotbalul. Nu ştiu ce să spun. Sunt resemnat. Văd ce fac, cum, o să fac o strategie, o să rămân în fotbal aşa... cu un proiect d-ăsta... să ne distrăm. O să ies definitiv. Să vad cum găsesc portiţa! Şi ce dacă mi-a adus bucurii fotbalul? Am câstigat ani de viaţă? Nu”, a declarat Becali, la sport.ro.
În urma victoriei de aseară, Astra s-a distanțat la 6 puncte de Steaua, și este foarte aproape de a cuceri primul titlu din istorie.