Gigi Becali, patronul echipei Steaua, a discutat, astăzi, cu reprezentanții MApN, despre problema brandului câștigat de CSA Steaua.
Gigi Becali a ținut să fie prezent la întâlnirea cu reprezentanții MApN și a fost informat despre modalitatea în care s-a făcut evaluarea brandului Steaua. La finalul discuțiilor, oficialii MApN au explicat prin intermediul unui comunicat care au fost problemele atinse în cadrul întrevederii.
„Astăzi, 16 martie, la sediul instituţiei, a avut loc o întâlnire între domnul George Becali şi conducerea M.Ap.N., reprezentată de către secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, Otilia Sava şi secretarul general al M.Ap.N., Codrin Munteanu.
Temele de discuţie au fost evaluarea brandului “Steaua Bucureşti” şi depunerea documentaţiei pentru procesul de reabilitare şi modernizare a Complexului Sportiv din Ghencea.
Reprezentanţii M.Ap.N. au prezentat criteriile după care s-a făcut evaluarea mărcii “Steaua”, precum şi stadiul procesului de stabilire a taxei de licenţă pentru aceasta. La rândul său, George Becali a declarat că FCSB va analiza oportunitatea de a participa la procedurile competitive pentru utilizarea mărcii.
În ceea ce priveşte stadionul, Ministerul Apărării Naţionale a comunicat faptul că documentaţia necesară procesului de reabilitare urmează a fi depusă la Compania Naţională pentru Investiţii în cel mai scurt timp.
Totodată, s-a reafirmat de ambele părţi necesitatea unui dialog constant, respectând legislaţia în vigoare şi o abordare în sprijinul promovării sportului de performanţă", se precizează în comunicat.