Finanțatorul Gigi Becali a declarat că îl va da afară pe Nicolae Dică, dacă FCSB va rata câștigarea titlului din Liga I, în acest sezon.
Gigi Becali pune presiune pe antrenorul Nicolae Dică, înaintea debutului play-off-ului Ligii I. Finanțatorul echipei FCSB a declarat că tehnicianul va fi dat afară dacă va rata câștigarea titlului. Însă, latifundiarul din Pipera a asigurat că nu va schimba nimic la nivelul băncii tehnice până la finalul campionatului.
„Dacă titlul vine la FCSB, puteți paria toți banii că Dică va rămâne la Steaua în continuare. Dacă termină pe locul 2, puteți pune tot pe plecarea lui. Până la finalul campionatului oricum nu va fi schimbat. El trebuia să se bată, să aibă 3, 4 puncte avans acum. N-ar mai fi contat nici arbitrajele. Așa că și dacă pierde titlul doar la un punct diferență, tot e curățat. E responsabilitatea mea că l-am adus. Motivul pentru care el ar pleca ar fi că eu n-am știut ce să aleg. O să îl dau afară, îmi asum, și aleg altul mai bun. Asta e", a spus Becali la Digi Sport.