Gigi Becali a anunțat că Junior Morais va veni la Steaua, acesta fiind al treilea jucător al Astrei care acceptă propunerea patronului trupei „roș-albastre”. Însă, Marius Șumudică, tehnicianul giurgiuvenilor, s-a arătat dezamăgit de faptul că nu a fost înștiințat de situația lui Morais.
Latifundiarul din Pipera negociază înaceste momente cu trei jucători ai campioanei Ligii I: Junior Morais, Filipe Teixeira şi Constantin. Despre primul, Becali a spus că este doar o chestiune de timp până când fundașul va parafa cu Steaua, iar despre ceilalți doi (mijlocași) a mărturisit că situația se va clarifica în câteva zile.
„Avem nevoie de fundaşi centrali şi de fundaş dreapta, că fundaş stânga am luat deja. Pe Morais l-am rezolvat, nu mai e problemă.
Cred că-l rezolvam şi pe Budescu, iar lui Teixeira i-am propus un salariu care îi convine. Urmează să facă el propunerea Astrei, să se despartă de comun acord. Revine şi Tănase, oricum suntem foarte puternici. O să luam 100% si doi fundaşi centrali. Îi stiu, dar nu sunt din ţară”, a declarat Becali la Digi Sport.
Din tabăra giurgiuveană, tehnicianul Marius Șumudică a tunat pentru faptul că Marais a purtat discuții cu „roș-albaștrii” fără ca el să fie înștiințat. „Voi antrena jucătorii care rămân la Astra. Pentru mine e neplăcut să văd atâția jucători plecați la Steaua. Junior Morais și Teixeira n-au cum să plece, mai au contract cu Astra. Pot pleca doar pe bani foarte mulți.
Becali să afle că Astra mai are bani de încasat de la UEFA, suficienți cât să suporte salariile lui Teixeira și Junior Morais. Dacă Becali spune că l-a transferat pe Morais, atunci conducerea clubului Astra face lucruri peste capul meu. Dani Coman mi-a spus acum 15 minute că nu se pune problema ca Teixeira să plece de la Astra. Dacă am fost mințit, înseamnă că lucrurile se fac la un alt nivel, peste capul meu”, a spus Șumudică, conform sursei citate.