Banca americană de investiţii Bear Stearns, una dintre legendele de pe Wall Street şi una dintre cele mai mari din lume, este pe punctul de a se pră- buşi, informează agenţia Reuters.
Asta după ce, în urmă cu puţină vreme, grupul bancar Société Générale a trecut prin emoţii similare. Motivul pentru care instituţia financiară cu peste 15.000 de angajaţi a ajuns într-o situaţ ie delicată este scăderea încrederii în pieţele financiare, după prăbuşirea sectorului creditelor ipotecare din SUA.
Bear Stearns a investit masiv în acest domeniu, care i-a provocat pierderi uriaşe, pe care banca nu le-a mai putut acoperi. Deoarece se află în criză de lichidităţi, instituţia are nevoie de împrumuturi urgente de la celelalte bănci din piaţă, în principal instituţii rivale precum Merrill Lynch sau Citigroup. Acestea refuză însă să-i furnizeze credite, deoarece se tem că Bear Stearns nu va mai fi capabilă să le returneze. Efect de domino Prăbuşirea băncii ar putea avea efecte puternice asupra economiei americane, care s-ar putea propaga ulterior pe pieţele financiare din întreaga lume. Băncile şi-ar pierde credibilitatea, iar consumul, motorul multor economii occidentale, ar scădea şi el. Rezultatele ar putea fi recesiuni economice în mai multe ţări.
De aceea, banca centrală americană, Federal Reserve System (Fed), a fost nevoită să-i furnizeze băncii, prin intermediul unei rivale - J.P. Morgan Chase -, banii de care are nevoie pentru a se păstra pe linia de plutire. Înţelegerea este însă pe termen scurt: doar 28 de zile. Fed nu a putut să-i împrumute băncii direct banii, din motive tehnice. Fed nu poate împrumuta decât băncile comerciale, iar Bear Stearns este bancă de investiţii.
O posibilă salvare pentru Bear Stearns ar fi o infuzie de capital de la marile fonduri de investiţii din Orientul Mijlociu sau Asia, care şi-au manifestat interesul de a cumpăra participa- ţii la marile bănci ale lumii. De exemplu, Autoritatea de Investiţii din Qatar (QIA) are la dispoziţie 15 miliarde de dolari pentru astfel de plasamente. Fondată în 1923, Bear Stearns avea o capitalizare înainte de criză de 60 de miliarde de dolari şi administrează active în valoare de peste 350 de miliarde de dolari.