Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina, arată de ce căldura şi apa caldă ne ard la buzunare, nu şi în apartamente.

EVZ: Ştim cu toţii, pe propria piele, că agentul termic românesc este la mare preţ.  Radu Opaina: Gigacaloria autohtonă ne costă dublu faţă de preţul din Europa civilizată. La Constanţa a ajuns deja la 150 de euro, în timp ce în Danemarca abia dacă atinge 70 de euro. Şi aici este cel mai scump din Vest, dar şi faţă de fostele ţări comuniste care au aderat la UE. În general, în România, preţul variază în funcţie de oraş: între 80 şi 150 de euro, după cum v-am spus, la Constanţa.  

Care sunt cauzele?   În condiţiile în care Danemarca are o reţea termică perfect funcţională, n-ar mai trebui să ne mirăm. La noi, sistemul centralizat de încălzire este perfect nefuncţional.  

Şi, totuşi, ceva-ceva tot mai ajunge pe ţevile de apă caldă şi ale caloriferelor!  Da, dar este exact ceea ce rămâne după ce scădem pierderile de natură tehnologică care apar pe reţea, în timpul transportului de agent termic de la producător la consumator. Procentul este între 20 şi 50%, în funcţie de vechimea sistemului termic, de localitate. Este singura imperfecţiune?   Nu. Mai există şi alte pierderi. Mai ales în sistemul financiar. Mă refer la lipsa de performanţă economică, la cheltuielile nejustificate cu o schemă de personal mult prea „umflată“, la lipsa investiţiilor. Toate aceste suplimente se adună în preţul final pe gigacalorie.

Amintiri cu RADET Prin 2003, aţi fost director general la RADET Bucureşti. La situaţia de acolo vă referiţi?   Exact. Din cei aproape 6.000 de angajaţi de acolo, maximum 1.000 erau necesari pentru a lucra în sistem. De ce? Pentru că acei 6.000 de angajaţi erau, de fapt, din vreo 1.500 de familii: nepoţi, nepoate, fraţi, neveste, surori etc.  Este mai greu pentru noi, plătitorii de gigacalorie scumpă, să putem umbla la „robinetul“ acestor pierderi interne ale sistemului termic? Nu. Nu este greu deloc. Putem strânge acest robinet în momentul în care ştampilăm buletinul de vot şi îl băgăm în urnă. Pentru că sistemul termic este direct în subordinea politicului. De aici pleacă valorile şi nonvalorile în toate direcţiile, dar şi în reţeaua termică. Există persoane valoroase, dar care nu sunt lăsate să-şi facă treaba.  

Dar, până atunci, mai punem o haină-n plus pe noi?   Românul se descurcă pe timp de iarnă, aşa cum s-a obişnuit de zeci de ani. Dar o soluţie general viabilă, pe termen mediu şi lung, nu poate exista doar în căptuşirea pereţilor interiori şi exteriori ai locuinţelor cu te miri ce materiale şi la preţuri exorbitante. Cea mai bună cale este individualizarea, personalizarea furnizorului de agent termic.  

Adică fiecare cu RADET-ul lui? Cam aşa ceva. Centralele de apartament şi cele de bloc sunt calea cea mai sigură de a şti ce, cât şi cum consumi, dar şi cât plăteşti pentru apă caldă şi căldură. Ideea este următoarea: fiecare proprietar - sau asociaţie de proprietari - îşi cumpără materiile prime - apă rece şi gaze - şi produce atâta căldură şi apă caldă pe cât îi suportă buzunarul. Dacă unii vor să stea în tricou toată iarna şi sunt dispuşi să plătească mai mult, OK! Dar dacă preferă să facă economii, este tot decizia lor de a reduce consumul. În aceste condiţii, nu mai apar surplusuri inutile de cost şi nici pierderi „pe drum“. Aşa că independenţa poate duce la ieftinirea întreţinerii şi cu 40% pe timp de iarnă. Dacă nu chiar mai mult.  

Este simplu şi frumos de spus. Şi de făcut! Mai ales că, în momentul de faţă, niciun primar, niciun oficial al guvernului şi niciun parlamentar nu poate garanta siguranţa energetică în ceea ce priveşte agentul termic, în nicio localitate din România. De aceea, noi, locatarii, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a nu mai ajunge la mâna sistemului termic naţional. Numai în Bucureşti, reţeaua de termoficare însumează peste 2.500 de kilometri de ţevi. Gândiţi-vă câte pierderi există pe această lungime. Bucureştiul este pe locul doi în Europa, la reţele-mamut de termoficare, după Moscova. Dar la ei agentul termic este subvenţionat aproape 100%, în timp ce la noi - doar 50%.  

Să zicem că da, dar mulţi deja au început să se rebranşeze la acest sistem, din cauza scumpirii gazelor.   Asta o spun autorităţile, dar nu şi realitatea. M-am interesat la distribuitorii de centrale termice, care mi-au confirmat că vânzările sunt la un nivel ridicat, ca şi în anii precedenţi. În plus, atunci când se scumpesc gazele, preţul majorat ajunge şi la furnizorul de agent termic, cât şi la cetăţeanul cu centrală de apartament. Aşa că, oricum am calcula, tot mai ieftin ieşim cu centrala proprie sau de bloc.  

La ce preţ ajunge o centrală termică de bloc? Şi poate fi suportată de locatari?  Ar veni cam 1.500-2.000 de lei pe apartament. Dar ceea ce se plăteşte - sub formă de rate - pentru achitarea ei se mai scade şi din costul întreţinerii iniţiale, cu preţ ridicat pe gigacalorie. În aceste condiţii, dacă asociaţia de locatari este mai grijulie cu timpul de difuzare a agentului termic şi cu temperatura lui, investiţia se amortizează în 2-3 ani. Dacă, în schimb, locatarii vor căldură mai multe luni pe an şi apă fierbinte la discreţie, cam în cinci ani.  

Cam mulţi bani de dat... Da, dar în timp nu se va mai simţi! Pentru că, dacă iau gazul direct de la ţeavă şi îl folosesc pentru bucătărie, apă caldă şi căldură, el va costa mult mai puţin decât dacă voi cumpăra căldură gata „preparată“ de la cineva, apă caldă de la altcineva şi butelii de la un altcineva. Diferenţa de preţ ajunge şi la dublu, plătind toţi aceşti furnizori, care îşi pun adaosurile lor comerciale la fiecare dintre aceste utilităţi. Practic, eliminând intermediarii, adaosurile ni le trecem dintr-un buzunar în celălalt. CONDIŢII   „Munca e condiţionată de confortul din casă“  

La preţurile actuale, mulţi administratori preferă să amâne cât mai mult în toamnă livrarea căldurii în blocurile pe care le au în grijă, din cauza fricii pe care o au locatarii de a nu plăti prea mult, şi aşa ne întoarcem în epoca lui Ceauşescu. Acum pentru că aşa vrem noi, nu pentru că aşa vor alţii.   Radu Opaina: Este, într-adevăr, o mare problemă. Dar factorii politici care decid preţul gigacaloriei uită că, în acest fel, îi lipsesc pe români de un element foarte important pentru ca ei să poată munci la randament maxim. Liniştea, puterea de muncă şi de viaţă sunt condiţionate direct de confortul de acasă. Este foarte clar că, într-o ţară în care sunt îndeplinite standardele de confort, şi productivitatea muncii este mult mai mare decât într-una în care apa caldă şi căldura sunt livrate cu picătura. Şi la preţ exorbitant.  Şi iarăşi ne întoarcem la costuri... Da, dar nu la cele pe gigacalorie. Ci la cât se pierde în toată economia românească din cauza acestui disconfort. Oare mai putem munci liniştiţi ştiind că acasă ne aşteaptă frigul şi lipsa apei calde, pentru a ne putea spăla? Şi aşa ne scade randamentul la locul de muncă. În faţa acestei situaţii, preţul piperat al gigacaloriei păleşte pe lângă pagubele aduse economiei naţionale de stresul suplimentar produs de disconfortul casnic.

CV

Avocatul proprietarilor > Radu Opaina s-a născut la 05.10.1967, Bucureşti; > A absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, specializarea Telecomunicaţii, promoţia 1993; > A lucrat ca inginer-proiectant la Electromagnetica, în Bucureşti, timp de opt ani după absolvire. În aceeaşi perioadă, s-a specializat în managementul proprietăţii imobiliare, preponderent pe administrare şi organizare; > Din 1993, ajunge şi în funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor de Locatari din România; > Anul 1998 îl găseşte printre membrii fondatori ai Ligii pentru Apărarea Drepturilor Micilor Proprietari de Apartamente - HABITAT; > Pentru că soluţiile sale au părut viabile guvernului din perioada respectivă, în ianuarie 2003 este numit în funcţia de director general al RADET Bucureşti. Dar, la nici patru luni după numire, îşi dă demisia din postul respectiv din cauza lipsei de susţinere a proiectelor sale; > În prezent, este preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, organism cu sute de membri în toate oraşele mari din ţară.