Fotbalistul Gică Popescu, condamnat la peste 3 ani de închisoare, a dat marţi un mesaj prin care lasă de înţeles că nu îşi doreşte să fie graţiat.
"Nu am nevoie de aşa ceva în momentul ăsta. Am primit o pedeapsă, o voi ispăşi, respect legea şi nu mă gîndesc acum la aşa ceva", a spus Gică Popescu, citat de GSP. În ultima perioadă, mai mulţi lideri politici au declarat că îşi doresc graţierea fostului fotbalist. Printre aceştia s-au remarcat premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, sau şeful PNL, Crin Antonescu.
- "Cetăţeanul" Victor Ponta vrea GRAŢIEREA lui Gică Popescu. Zgonea şi Antonescu sunt de acord. Ce părere aveţi?
De asemenea, pe internet circulă mai multe petiţii, semnate de zeci de mii de oameni, prin care se cere atât graţierea lui Gică Popescu, cât şi respingerea unei eventuale cereri de graţiere. Pe 4 martie judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dat condamnări cu executare definitive în dosarul transferurilor din fotbal. În acest dosar, Gheorghe Popescu a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare.
- Gică Popescu – fals tratat de clemență. Ziua în care politicienii trebuiau să tacă!
- Gică Popescu, un camuflaj excelent pentru mafioții din politică
- ”Generația de aur” ruginește urît. Despre cazul Gică Popescu