Gică Hagi şi-a serbat ziua ca în tinereţe

Fostul mare fotbalist şi-a aniversat în cantonamentul din Antalya al echipei Viitorul Constanţa împlinirea vârstei de 49 de ani.

În memoria microbiştilor sunt şi acum proaspete imaginile cu Gică Hagi marcând un gol pentru Real Madrid fix de la centrul terenului, ori reuşita dintr-un unghi aproape imposibil în poarta nefericitului columbian Cordoba, la Mondialul din 1994. Totuşi, anii nu stau în loc. Cel supranumit "regele fotbalului românesc" a împlinit ieri 49 de ani, iar ziua de naştere şi-a serbat-o la fel ca în perioada când încânta publicul cu driblingurile sale: în cantonament. "E bine în cantonament" De regulă, cantonamentele reprezintă pentru un fotbalist tot ce e mai urât în această meserie. Nu însă şi pentru Hagi, care a preferat să meargă în Antalya, unde Viitorul Constanţa, echipa pe care o patronează, efectuează un stagiu de pregătire. Astfel, cei care i-au cântat "La mulţi ani" au fost, în locul soţiei şi al copiilor săi, fotbaliştii pregătiţi de Bogdan Argeş Vintilă. "Regele" i-a "cinstit" cu o bere, dar asta abia seara, după meciul amical pe care Viitorul l-a disputat cu formaţia cehă Slavia Praga. "E bine în cantonament, fiindcă eşti lângă echipă, alături de băieţi. Ai mei sunt departe, acasă, dar o să-i văd când o să mă întorc", a mărturisit fostul mare fotbalist, la Digi Sport. Hagi a dezvăluit şi dorinţa pe care şi-a pus-o de ziua sa: "Să construim o nouă generaţie de fotbalişti, care să ne depăşească pe noi". Gică Hagi obişnuieşte să spună că marile iubiri ale vieţii sale sunt fotbalul şi familia. În această ordine! Iar microbul i-a intrat în sânge din fragedă copilărie, când bătea mingea în curtea casei părinteşti. Ulterior, avea să debuteze în Divizia A la 17 ani (la Farul), la naţionala României un an mai târziu, să joace la marea iubire a vieţii lui, Steaua, dar şi la celebrele echipe Real Madrid şi FC Barcelona, să-i conducă din teren pe cei de la Galatasaray Istanbul la câştigarea Cupei UEFA şi a Supercupei Europei (singurele trofee continentale obţinute de un club din Turcia)... Sau să devină căpitanul "Generaţiei de Aur", care a fost la un pas de "careul de aşi" al Mondialului american, şi să deţină recordul de goluri marcate de un jucător pentru reprezentativa tricoloră (35), pe care îl împarte în prezent cu Adi Mutu. Profeţie adeverită Pe lângă performanţele fotbalistice, Gică Hagi a rămas celebru şi pentru o declaraţie făcută în 1998, înainte de Mondialul din Franţa. "Ar trebui să ne faceţi statui! Peste doi-trei ani, nu va mai rămâne nimic din echipa naţională, fotbalul românesc o să fie zero!", spunea Hagi la vremea respectivă. De atunci şi până în prezent, naţionala a mai participat doar la două Campionate Europene, în 2000 şi în 2008.

Repere din cariera de fotbalist a lui Hagi

  • A debutat la 17 ani în Divizia A şi un an mai târziu la naţionala României;
  • A jucat la Farul Constanţa (1978-1983), Sportul Studenţesc (1983-1987), Steaua (1987-1990), Real Madrid (1990-1992), Brescia (1992-1994), FC Barcelona (1994-1996), Galatasaray (1996-2001);
  • Are 125 de meciuri şi 35 de goluri pentru naţionala României, cu care a participat la trei Cupe Mondiale (1990, 1994 şi 1998) şi la trei Europene (1984, 1996 şi 2000);
  • A câştigat trei titluri, două Cupe ale României şi o Supercupă a Europei cu Steaua, patru titluri, două Cupe ale Turciei, o Cupă UEFA şi o Supercupă a Europei cu Galatasaray, două Supercupe ale Spaniei cu Real Madrid şi cu FC Barcelona;
  • A fost golgheterul României în 1995 şi în 1996.