Cel mai titrat fotbalist român, Gică Hagi, a anunțat că a venit timpul să se retragă de pe banca echipei din Ovidiu. A venit timpul ca Farul Constanța să fie antrenată de un tehnician mai tânăr.
Gică Hagi, tehnicianul celor de la Farul Constanța, a făcut o scurtă analiză asupra activității sale de antrenor pe banca echipei din Ovidiu. Regele a subliniat că în cei 14 ani de activitate a făcut tot ce a fost omenesc posibil pentru ca elevii săi să performeze la cele mai înalte cote.
Gică Hagi caută un investitor puternic pentru Farul Constanța
În plus, a adăugat Gică Hagi, salariul lui de 500 de euro nu a crescut deloc în toți anii cât a antrenat echipa. Gică Hagi își dorește un nou antrenor pentru Farul Constanța, iar prioritatea numărul 1 este să aducă noi investitori la echipă.
„Noi ne-am făcut datoria cu vârf şi îndesat la Constanţa. Mai mult de atât eu nu pot să fac. Nu o să stau toată ziua să muncesc, am muncit 14 ani, doar acum în ultimii doi ani am luat bonusuri, dar am muncit 14 ani pe gratis sau pe 500 de euro salariu.
Asta nu o să mai poată să se întâmple, nu o să mai fie, nu poate să meargă înainte aşa. Şi eu vreau să aduc pe altcineva şi eu vreau să fie altcineva în postul ăsta, că nu întotdeauna pot să dau randament, nu întotdeauna o să fiu eu perfect, că sunt şi eu om ca toţi oamenii, ca toţi ceilalţi”, a afirmat Gheorghe Hagi.
Gică Hagi a mai explicat că situața de la Farul nu mai poate continua în condițiile de față. An de an, echipa lucrează cu deficit bugetar, scrie ziare.com.
Farul lucrează cu deficit de buget
Prin urmare, echipa are nevoie de un investitor puternic din punct de veder financiar. În caz contrar, a adăugat cel mai titrat fotbalist român, la Farul se vor efectua schimbări semnificative.
„Vreau să găsesc să vină altcineva în locul meu, pentru că suntem manageri şi când eşti manager o dată îţi merge, o dată nu îţi merge şi după aceea, bineînţeles, pe plan administrativ, prioritatea numărul unu a lui Farul e una singură, să găsească acţionari pentru că e construit în formula aceasta ca să poată să devină mai bun decât e, ca să poată să se dezvolte.
Dacă se va întâmpla lucrul ăsta, da, dacă nu, să nu fie suprize să nu reducem lucrurile, pentru că lucrurile nu pot merge în fiecare an la fel. În fiecare an Farul lucrează cu deficit de buget. Cine se pricepe şi ştie, ia mesajul foarte clar”, a mai declarat antrenorul.
Gică Hagi: „Las loc să vină şi alţii, pentru că nu e uşor să manageriezi presiunea rezultatelor”
Gică Hagi a mai transmis că tot el este cel care aprobă bugetul și tot este și cel care lucrează fără a primi salariu, tocmai pentru a mai reduce din cheltuielile echipei. Or, evidențază ”Regele”, această stiuație nu mai poate continua.
„Lucrează cu deficit de buget pe care îl aprobă subsemnatul şi după aia se duce să muncească. Fără salariu. Mi se pare cam mult, mi se pare că ok, un an, doi, trei, cinci, şapte, zece am făcut-o, dar mai mult de atâta nu o să o fac.
Nu pot să merg la infinit, pentru că una este să ai 45 - 48 de ani, acum mă duc şi eu spre o vârstă şi uşor, uşor trebuie să las loc să vină şi alţii, pentru că nu e uşor să manageriezi presiunea rezultatelor, a obiectivelor. Meseria mi-o voi face”, a adăugat Hagi.
Farul Constanța e pe plus
În pofida bugetului redus, Farul Constanța este pe plus, a făcut profit, cel puțin în ultimele șase ediții din Superliga.
„Farul e un club care merge foarte, foarte bine. În ultimii şase ani e cel mai bun. A făcut profit. Eu n-am adus niciun ban de acasă. Trebuie să o ştiţi şi pe asta, în ultimii şase ani n-am adus bani de acasă. Am dat o primă la echipă, că mai fac şi eu unele lucruri pentru echipă. Suntem un club foarte bine, care arată bine, dar, atenţie, lucrăm cu deficit de buget. Trebuie să producem jucători şi să vindem jucători”, a mai afirmat Hagi.
În conferința de presă, tehnnicianul constățean a adus în discuție și situația fotbalului românesc, care în viziunea lui, se îndreaptă încet, dar sigur spre faliment, chiar dacă România s-a calificat la Euro 2024.
„Un singur lucru ne aşteaptă, chiar dacă ne-am calificat, groapa. Eu oricum mă duc încolo! N-am cum, dar săracii copiii ăştia, dacă vrem să creştem o generaţie, vrem să avem altceva, trebuie să schimbăm lucrurile din temelie”, a conchis Gică Hagi.