Gică Hagi a sărit la gâtul oficialilor de la „Casa Fotbalului”, după ce a spus că fiul său, Ianis, este „victima” unor interese din partea forului. Însă, legendarul jucător a acceptat să vorbească la telefon cu selecționerul Daum.
Hagi a dezvăluit că a fost sunat de Christoph Daum la finalul partidei Pandurii - FC Viitorul (scor 0-1), dar nu a dorit totuși să ofere mai multe detalii despre această convorbire.
„Eu trebuie să vorbesc cu Comisia Tehnică, nu cu Burleanu, nu sunt patron. Domnul Daum m-a sunat astăzi (n.red vineri) şi am vorbit cu el, eu nu închid telefonul. A auzit chestii din presă şi m-a sunat să mă întrebe adevărul de la mine. A fost o discuţie între noi, a fost bine, îi doresc baftă, a fost o discuţie constructivă.
Am vorbit şi cu Butrageno şi m-a întrebat, cine bagă banii la academie? I-am zis, eu. Cică sunt nebun, toţi fură în fotbal şi eu bag bani. I-am zis da, în Romania bag, aici nu e Spania şi trebuie să îi ajutăm, să îi sprijinim. Nu vreau să fiu preşedinte sau antrenor la echipa naţională, nu ştiu dacă voi mai fi selecţioner, dar acum nu am niciun interes, nu fac jocul nimănui”, a declarat Gică Hagi la DolceSport.