Cred ca ar trebui sa facem ceva.
Totusi sa ne oprim din trancaneala si sa miscam ici-colo lucrurile. De incalzirea globala zic. Poate ca ne-am plictisit de subiect, poate ca dibuim cate-o manevra politica, incercari de manipulare, de transfer al grijii in carca noastra...
Dar cand ne aflam in aer liber si totusi nu mai putem respira ne afecteaza direct. Adicatelea, tusim? Tusim. Nu ne obliga nimeni, ne vine asa. Tusitul nu e bun. Deci sa ne ferim.
De toate noxele astea, de fumul tevilor de esapament, de motoarele supraincalzite, plus benzina picurinda din masinile ultravechi, de momentele cand simtim ca plamanii nu mai fac fata si fumul a 1.000 de tigari intr-un spatiu de un metru patrat ar putea parea un zefir binefacator. Trebuie sa scapam cumva de senzatia inecacioasa, sora cu nodul in gat de la prea mult plans.
Dar cum sa scapam? Sa ne aruncam masinile? Pe motiv ca sunt prea vechi pentru a mai putea conta pe ele? Ca sa sa imbunatatim calitatea vietii? Noo. Sunt masini. Visul de-o viata al parintilor nostri. Te duc de colo-colo, ce conteaza ca te-nsoteste si-un nor negru de fum. Se cheama ca esti stapanul soselelor.
Ce s-ar mai putea face? Sa reducem numarul de masini care circula concomitent? Nu se poate. Sunt atatea drumuri diferite de facut, sunt prea multe neintelegeri intre membrii aceluiasi colectiv, nu se poate utiliza o singura masina de mai multi oameni. Nu prea suntem compatibili. Suntem modelul solitar, fiecare cu autoturismul lui. Omul si volanul sau.
Ce sa facem? Va zic eu. Totusi. Sa renuntam la masinile prea vechi pentru a respira putin mai usor. Sa le transformam in cotete pentru pasari, opere de arta suprarealista, sa realizam din ele mici casute pentru copiii la tara, sa le folosim ca obiecte ciudate de muzeu, orice ne trece prin cap in legatura cu starea lor de repaus.
Si sa mergem mai multe persoane la serviciu impreuna. Sau in vacante. Sa ocupam toate locurile. Sa fim mai prietenosi. Si-n general sa fim mai prieteni cu noi insine.
Recomandările noastre
