Campionatul European de Fotbal, Euro 2016, va avea loc în Franța, iar România va juca în primul meci. Fii pregătit pentru plecare! Centrul European al Consumatorilor România a pregătit pentru fanii fotbalului european sfaturi și informații utile, astfel încât să se bucure la maximum de șederea lor în Franța.
Cumpărarea biletului pentru turneu Pentru a evita interzicerea accesului pe stadion din cauza biletelor nevalide sau falsificate și pentru a te asigura că ai cumpărat un bilet la un preț adecvat, ce corespunde cu valoarea nominală, iți recomandăm să cumperi biletul numai de pe site-ul oficial al campionatului. Biletele cumpărate prin intermediul site-urilor neoficiale pot fi refuzate la intrarea pe stadion din cauza efectuării unor controale automate. Trebuie să ai în vedere faptul că unele țări nu permit companiilor să vândă bilete la o valoare mai mare decât prețul nominal al biletului, fără acordul organizatorului. În alte țări însă, acest lucru nu este interzis (în Suedia, Finlanda, Italia, Olanda).
Dacă ai cumpărat un bilet de la unul dintre distribuitorii neautorizați și și-a fost refuzat accesul pe stadion, nu poți primi compensație. Fac excepție cazurile în care, termenii și condițiile comerciantului intermediar permit restituirea prețului plătit pe bilet.
Sfaturi utile referitoare la accesul pe stadion: Asigură-te că ai biletul personal și un act de identitate valabil / pașaport (este posibil să fii controlat în orice moment); Din cauza consolidării actuale a măsurilor de securitate din Franța, în special la intrarea pe stadion:
1. este recomandat să ajungi la stadion într-o perioadă de timp rezonabilă (porțile stadionului vor fi deschise cu 3 ore înainte de începerea partidei)
Odată ajuns în Franța... Franța face parte din spațiul Schengen. Deci, dacă ești cetățean al UE care vine sau pleacă într-un stat semnatar Schengen, poți trece granița în Franța fără a fi verificat. Cu toate acestea, controalele la frontieră pot fi reintroduse temporar sau poți fi controlat în diferite puncte de frontieră. Pentru a fi în măsură să dovedești cu ușurință identitatea, poartă în permanență cu tine un act de identitate valabil. De asemenea, pot exista și controale care vizează identitatea persoanelor în gări, în special pentru călătorii trenurilor transfrontaliere. Dar pentru cetățenii UE nu este necesară o viză de călătorie. Fii conștient de faptul că, deși călătorești în spațiul Schengen, controalele pentru bagaje sunt de asemenea probabile. Este posibil să fii controlat în zone publice, cum ar fi aeroporturile sau gările, dar și în supermarket-uri sau în magazine obișnuite. Forțele de ordine ale poliției și armata au fost, de asemenea, sporite. Guvernul francez a extins starea de urgență până la sfârșitul lunii iulie 2016. Acest lucru înseamnă că participanții la EURO 2016 pot fi verificați la trecerea frontierei sau în zonele publice.
Drepturile pasagerilor aerieni Întârzierea și anularea zborului. Refuzul la îmbarcare Potrivit Regulamentului 261/2004 privind drepturile pasagerilor aerieni, ești protejat în caz de întârziere, anulare sau de refuz la îmbarcare. Întârzierea zborului În conformitate cu această legislație europeană, în cazul unei întârzieri ești îndreptățit să primești băuturi răcoritoare și 2 convorbiri telefonice/SMS. În cazul în care întârzierea necesită o ședere peste noapte, compania aeriană trebuie să ofere, de asemenea, cazare gratuita la hotel și transport. Dacă întârzierea este mai mare de cinci ore, ai posibilitatea să renunți la călătorie și să obții o rambursare completă a prețului plătit pe bilet. Anularea zborului În cazul unei anulări ar trebui să îți fie oferită fie opțiunea de rambursare a prețului biletului neutilizat, fie redirecționarea către destinația finală. Dacă alegi să fii redirecționat, acest lucru trebuie făcut în cel mai scurt timp, compania aeriană fiind obligată la acoperirea costurilor eventualelor cheltuieli precum mesele și costurile de cazare, dacă este cazul. În funcție de distanța de zbor și de circumstanțele cazului, poți primi o compensație. Aceleași drepturi sunt prevăzute și în cazul unor întârzieri mai mari de trei ore. Bagajele Statele membre ale UE au semnat Convenția de la Montreal, care stabilește răspunderea companiilor aeriene în cazul deteriorării, pierderii sau întârzierii bagajului. În cazul unor nereguli privind bagajele, în special în cazul bagajelor deteriorate, întreabă reprezentantul ghișeului „Bagaje pierdute” pentru a primi o confirmare scrisă a celor întâmplate - un așa numit „PIR” – „Property Irregularity Report”.
Bine de știut
• În cazul bagajelor deteriorate adresează o plângere scrisă operatorului de transport aerian în termen de șapte zile. • În cazul bagajelor întârziate, reclamația trebuie făcută în formă scrisă în termen de 21 de zile de la sosirea bagajelor. • În cazul bagajelor pierdute nu ești obligat să respecți o anumită perioadă de timp dar, cu toate acestea, este recomandat.
Decisivă pentru calcularea creanței este valoarea curentă a obiectului. Numai în cazul în care obiectul este nou, prețul de achiziție al acestuia este rambursat în totalitate. Pasagerul trebuie să dovedească ce obiecte s-au deteriorat sau pierdut, precum și valoarea acestora. Convenția de la Montreal a stabilit că răspunderea maximă a companiilor aeriene pentru bagajele pierdute este de aproximativ 1.350 de euro. În cazul în care nu ai păstrat niciun astfel de document (care să ateste valoarea obiectelor pierdute), poți primi o compensație pe baza greutății bagajului (aproximativ 20 de euro/kg). În cazul în care geanta de voiaj a fost deteriorată, transportatorul aerian poate oferi uneori vouchere pentru achiziționarea uneia noi, în loc de bani. Mulți transportatori aerieni consideră micile daune ca fiind nesemnificative, iar pasagerul trebuie să accepte faptul că astfel de lucruri se pot întâmpla în timpul transportului. Lucruri necesare În cazul în care bagajul este întârziat, poți achiziționa lucruri care îți sunt neapărat necesare. Dar, înainte de a cumpăra, ar trebui să întrebi totuși transportatorul aerian ce bunuri sunt considerate „necesare” în concepția companiei de zbor. Indiferent dacă achiziționezi o periuță de dinți sau o pereche de pantaloni, trebuie să păstrezi întotdeauna bonul fiscal pentru a dovedi cheltuielile. Cu toate acestea, transportatorul aerian plătește adesea o sumă zilnică standard. În acest caz, fiecare pasager în cauză, primește o anumită sumă pe zi (diurnă), pentru o perioada maximă stabilită. Transportatorul aerian va lua în considerare această sumă de compensare ca finală, indiferent de prejudiciul real cauzat.
Cazarea în Franța Cum să închiriezi o cameră de hotel Ai grijă să ai totdeauna rezervarea în scris și să conțină următoarele informații: • Durata sejurului: „durée du séjour” • Data și ora sosirii și a plecării: „Jour d'Arrivée et de départ”, „l'Heure” • Camera cu demipensiune sau pensiune completă: „demi-pension ou pension complète chambre” • Camera cu mic dejun inclus: „chambre avec petit-déjeuner” • Numărul de persoane: „Nombre de personnes” • Parcare (privată/ păzită): „parking (privé / surveillé)” S-ar putea să fii nevoit să aștepți din partea managerului de hotel, o confirmare scrisă a rezervării, care să cuprindă și prețul acesteia. În cazul în care ai făcut rezervarea printr-o agenție de turism, agentul trebuie să îți dea un document care descrie exact locul pe care l-ai rezervat. Tipul de cazare, precum și toate informațiile referitoare la clădire, acoperirea asigurării și formalitățile de sănătate, administrative și de mediu, trebuie să fie stabilite în mod clar.
În Franța hotelierii obișnuiesc să trimită confirmarea rezervării cu două săptămâni înainte de data estimată de sosire, pentru a fi convins că rezervarea a fost înregistrată în mod corespunzător, iar camera nu a fost închiriată unei alte persoane. În cazul în care vrei să anulezi rezervarea, trebuie să informezi hotelul cu cel puțin 24 de ore înainte de data planificată pentru sosire. Verifică atent termenii și condițiile generale ale hotelului și politica de anulare. În cazul în care unitatea hotelieră nu este în măsură să revândă camera rezervată de tine, s-ar putea să fii nevoit să achiți prețul integral. Chiar și în cazul în care retragerea din contract este rezultatul unor circumstanțe extraordinare (forță majoră), numai o hotărâre judecătorească te poate elibera de obligația de a plăti. Verifică atent confirmarea rezervării și ai grijă la condițiile tipului de depozit prin care ai plătit, "arvuna" ( “arrhes” ) sau "acont" ( „acompte” ). Arvuna Atunci când un contract prevede o plată sub formă de arvună ("arrhes"), oaspetele care își anulează rezervarea nu poate obține suma depozitată, cu excepția cazurilor de forță majoră (circumstanțe ce nu pot fi controlate), Conform Consiliului de Stat Francez, în urma avizului primit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, aceste „arrhes” trebuie să fie considerate compensații și nu serviciu hotelier. Prin urmare, această sumă este scutită de TVA. Pe de altă parte, dacă hotelul este cel care anulează rezervarea, atunci clientului trebuie să îi fie plătită de două ori suma depusă. Acontul Este cea mai comună formă de avans din Franța. Prin plata unui acont („acompte”) se încheie un contract cu caracter reciproc, astfel încât, un client care se retrage dintr-un contract hotelier, va fi obligat să plătească despăgubiri hotelului. Pe de altă parte, dacă hotelul este cel care anulează rezervarea, atunci clientul este îndreptățit să solicite despăgubiri. Simpla rambursare a acontului este insuficientă.
Transportul în Franța Transportul public Cele 10 orașe care vor găzdui meciuri la EURO 2016: • Saint-Denis (Stade de France) • Marsilia (Stade Vélodrome) • Décines-Charpieu (Lyon - Stade des Lumieres) • Villeneuve-d'Ascq (Lille - Stade Pierre-Mauroy) • Bordeaux (Matmut Atlantique) • Paris (Parc des Princes) • Saint-Étienne (Stade Geoffroy-Guichard) • Nisa (Allianz Riviera) • Lens (Stade Félix Bollaert) • Toulouse (Stadium)
Transferul între aceste orașe și stadioane este posibil prin serviciile de transport public. De asemenea poți cumpăra bilete de tren, de tramvai sau metrou din stațiile aferente. Pentru autobuz este posibil să poți cumpăra bilete de călătorie direct de la bord.
INFO RATP - Paris și Saint Denis RTM – Marsilia TCL – Lyon Transpole – Lille INFOTBC – Bordeaux Reseau-Stas - Saint Etienne Allianz-Riviera – Nisa Tadao – Lens Tisseo – Toulouse
Trenul În Franța, compania feroviară principală este SNCF (Societatea Națională de Căi feroviare). Biletul poate fi rezervat pe site-ul SNCF. Ai posibilitatea fie să imprimi biletul pe cont propriu (e-bilet) fie să imprimi la un terminal cu acces liber SNCF din orice stație de tren (și unele stații de tren din Belgia și Luxemburg, de exemplu). Pentru imprimarea biletului, vei avea nevoie de cardul de credit utilizat la plata biletului online. ECC Romania îți recomandă să nu folosești livrarea biletului prin curier pentru că, în situația în care acesta nu ajunge în timp util, vei fi nevoit să cumperi un nou bilet înaintea formulării unei eventuale cereri de rambursare a prețului plătit pentru cel inițial. Poți achiziționa, de asemenea, biletul de la biroul SNCF din gară sau de la un magazin SNCF din centrul orașelor (și unele stații de tren din Belgia și Luxemburg, de exemplu). Un bilet de tren poate fi, de asemenea, cumpărat și de la terminalele SNCF prezente în gări.
Dacă călătorești cu un bilet tipărit pe hârtie, nu uita să-l validezi la aparatele galbene SNCF înaintea ajungerii pe peron. Biletele pe suport de hârtie sunt diferite de biletele electronice cumpărate de pe internet sau printate de tine.
Fii conștient de faptul că pentru călătoriile cu TGV (tren de mare viteză), este necesară o rezervare și trebuie să ajungi pe peron cu cel puțin 15 minute înainte de plecarea trenului.
Taxiul Le poți găsi la stațiile de taximetre (indicate printr-un semn pătrat, notat prin "Taxi", în alb pe fundal albastru) sau îl poți semnaliza direct de pe stradă (cu condiția ca taxiul să fie disponibil: semnul "Taxi" de pe plafon este aprins în totalitate, la fel și luminile mai mici de sub acesta). Tarifele sunt reglementate în Franța, în funcție de oraș (Paris, sau restul Franței), ora (tariful de zi sau de noapte) și de destinație. Șoferul de taxi trebuie să accepte plata în numerar (cash). Cu toate acestea, el poate refuza anumite metode de plată, cum ar fi cardurile de credit sau cecurile, dar acest refuz trebuie să fie clar indicat pe fereastră / exteriorul vehiculului. Shopping și gastronomie în Franța Franța este renumită pentru gastronomie; poți găsi multe restaurante peste tot pe teritoriul francez. Prețurile nu sunt reglementate în mod specific dar, reține că, restaurantele trebuie să aibă prețurile afișate atât în exteriorul unității, cât și în interior. Nota de plată include atât TVA cât și serviciul la masă. Oferirea bacșișului nu este obligatorie, însă este întotdeauna bine primită. Magazinele și orele de funcționare a acestora • Orele de funcționare ale magazinelor: Luni - Sâmbătă: ora 9.00 – 20.00; unele supermarket-uri sunt deschise: 9.00 – 20.00 sau chiar 22.00. • Magazinele mai mici se pot închide de la 12.00 la 14.00 și luni dimineața. Magazinele sunt, de obicei, închise în zilele de duminică și în zilele de sărbătoare, cu excepția micilor magazine alimentare, cum ar fi brutăriile, care sunt adesea deschise în diminețile de duminică și în diminețile zilelor de sărbătoare legală. În orașele mai mari, magazinele „de cartier” ("épiceries") rămân deschise până la miezul nopții. • Orele de funcționare ale băncilor: Luni - Vineri: 9.00 – 17.00, sâmbătă: 9.00 – 14.00; nu toate băncile sunt deschise în zilele de sâmbătă, unele sunt închise în zilele de luni. • Orele de funcționare ale oficiilor poștale: Luni - Vineri: 9.00 – 18.00, Sâmbătă: 9.00 – 13.00. Nu toate oficiile poștale sunt deschise în zilele de sâmbătă. Prețurile Prețurile sunt stabilite, în mod liber de către profesioniști (fac excepție anumite sectoare, precum: taxiurile, energia sau cărțile). Profesioniștii sunt obligați să informeze consumatorul cu privire la prețuri, taxe și facturare. Prețul trebuie să fie afișat și ușor de recunoscut în afara sau în interiorul magazinului (în funcție de plasarea produsului), și, de asemenea, ar trebui să fie afișat pe produs sau pe un panou apropiat. TVA-ul standard, în Franța, este de 20%. Limitări la plată Rezidenții fiscali francezi pot face achiziții în numerar de până la 1000 €, nerezidenții până la 15.000 €. Orice sumă de bani echivalentă cu 10.000 € sau mai mult, trebuie declarată la vamă („Douanes”) la sosirea sau la plecarea din Franța, printr-un formular specific. Dreptul de retragere nu este aplicabil la produsele cumpărate direct din magazin Este important de știut faptul că la cumpărarea directă din magazine, nu ai drept de retragere. Odată cumpărat, produsul nu poate fi returnat pe temeiul răzgândirii consumatorului asupra produsului achiziționat. Returnarea produsului poate fi totuși acceptată de unele magazine, dar numai ca un gest pur comercial. Cu toate acestea, pentru orice contract la distanță (prin telefon, e-mail sau internet), ai dreptul de a anula comanda în termen de 14 zile lucrătoare. Garanția legală a produselor Dacă ai ales să cumperi un produs în Franța și ai descoperit ulterior că este defect sau nu este conform comenzii, poți solicita repararea sau înlocuirea, în conformitate cu garanția legală de conformitate (articolul 221-4 la 221-10 din Codul Francez de Consum). Aceasta se aplică, indiferent dacă bunul este achiziționat nou sau second-hand, timp de 2 ani de la livrarea acestuia. În Franța, există și o garanție împotriva viciilor ascunse (articolul 1641 din Codul civil francez). Această legislație se aplică tuturor mărfurilor și tuturor vânzătorilor (profesionist sau persoană fizică). Prin aceasta și se permite să pretinzi despăgubiri de la vânzător sau producător timp de 2 ani de la descoperirea defectului, dar numai în situația în care faci dovada că obiectul cumpărat era defect înainte de a-l cumpăra, precum și faptul că acest lucru ți-a fost ascuns la momentul achiziționării acestuia. Un defect ascuns înseamnă că produsul este impropriu utilizării pentru care era destinat, sau produsul devine inutil, sau valoarea sa este mai mică decât prețul plătit de consumator. Ai posibilitatea de a alege între returnarea produsului, obținerea unei rambursări sau păstrarea produsului și obținerea unei părți din sumă. Produsele contrafăcute Odată ajuns în Franța, trebuie să ai grijă la produsele contrafăcute atunci când vrei să cumperi produse sau articole ale unor producători cunoscuți. De asemenea, important de știut este faptul că posesia de bunuri contrafăcute este condamnabilă și se pedepsește de către legislația franceză, chiar și în cazul în care ai cumpărat un produs contrafăcut: ești pasibil de o amendă de până la 500.000 Euro și maximum 5 ani de închisoare. Ofițerii vamali francezi pot confisca și distruge orice produs contrafăcut confiscat. Pierderea sau furtul cardului de credit Înainte de a pleca de călătorie, îți recomandăm să notezi numărul cărții de credit și data de expirare. Păstrează aceste informații în portofel, separat de celelalte bunuri. De asemenea, îți recomandăm să notezi și numerele de telefon ce pot fi apelate în cazul în care pierzi sau îți este furat cardul de credit. De îndată ce constați că ai pierdut sau ți-a fost furat cardul de credit, anunță instituția financiară pentru anularea acestuia.
Sistemul sanitar din Franța. Numerele de urgență Sună la 112 Poți să apelezi 112 de oriunde din Uniunea Europeana, atât de la un telefon fix, cât și de la un telefon mobil, în mod gratuit. Un operator special instruit te va direcționa către poliție, ambulanță sau către brigada de pompieri, în funcție de situația de urgență. Operatorul este, de principiu, instruit să răspundă în mai multe limbi la apelurile de urgență. Numerele de urgență din Franța • 15: Urgențe medicale • 17: Poliție • 18: Pompieri • 114: Număr de urgență destinat persoanelor cu deficiențe auditive • 115: Ajutor pentru persoanele fără adăpost • 116 000: Număr de urgență pentru copii dispăruți • 196: Paza de Coastă • 191: Număr de urgență pentru Salvarea Aeriană • 197: Număr de urgență la care se pot indica atacurile teroriste sau alertele de răpire ale unor persoane.
SOS Medici (Paris - medici de urgență): 0033 1 47 07 77 77 (de la o linie telefonică franceză poți apela, de asemenea, 0820 332 424). SOS Dentist (Paris - stomatologi de urgență): 0033 1 43 37 51 00 Accesul la asistență medicală pentru cetățenii Uniunii Europene În cazul în care ești cetățean al Uniunii Europene și ai o asigurare de sănătate obligatorie, ai dreptul la asistență medicală de urgență, în conformitate cu beneficiile legale ale statului în care ești tratat (în acest caz, Franța). Dacă ai probleme de sănătate în Franța sau ești victima unui accident, poți obține unele servicii medicale în mod gratuit dar, în cele mai multe cazuri, serviciile sanitare din Franța sunt contra-cost. Pentru a obține restituirea (cel puțin parțială) a cheltuielilor medicale necesare, trebuie să prezinți medicului sau spitalului, înainte sau după tratament, Cardul european de asigurări sociale și sănătate (CEASS). Acest card înlocuiește formularul E111 și alte variații europene ale acestuia (E110, 119, etc.) Înainte de pleca în călătorie, verifică modul de obținere al unui card CEASS. De obicei, cardul este disponibil la serviciul de asigurări de sănătate; este un card individual, astfel încât fiecare membru al familiei trebuie să aibă unul. Cardul este gratuit, are un termen de valabilitate de un an, dar nu îți este oferit automat. Pentru a-l obține, trebuie să te adresezi personal centrului de asigurări sociale și de sănătate, cu câteva săptămâni înainte de a pleca. Cheltuielile vor fi rambursate conform cu tarifele și reglementarea și legislația franceză. Atenție: în funcție de tratamentul primit, unele cheltuieli de sănătate nu sunt acoperite de această formă de asigurare. Pentru a evita o astfel de situație, îți recomandăm să achiziționezi și o asigurare complementară (pentru sănătate sau de călătorie), care va putea acoperi costurile suplimentare, cum ar fi repatrierea. Dacă ai vreo afecțiune cronică și, cel mai probabil, ai nevoie de tratament în străinătate, trebuie să știi centrele medicale care ți-ar putea fi de ajutor, precum și un cost estimativ al tratamentului pe care ar urma să îl primești. Ce este ECC Romania și când a fost înființat? La 1 ianuarie 2008, Centrul European al Consumatorilor - ECC Romania s-a alăturat rețelei ECC-Net pentru a-i sprijini pe cetățenii UE în domeniul achizițiilor transfrontaliere. Rolul nostru este să oferim consultanță juridică gratuită în probleme de comerț transfrontalier și să încercăm rezolvarea pe cale amiabilă a sesizărilor pe care le primim de la consumatorii români, dar și din alte state membre. Ce poate face ECC Romania? Informare: poate oferi sfaturi consumatorilor cu privire la drepturile lor sau informații practice atunci când se deplasează prin UE – de la închirierea unei mașini, rezervarea unui pachet de vacanță sau a unui zbor, la comanda unor produse online. Sprijin în soluționarea unei plângeri: atunci când consumatorii au o reclamație împotriva unui comerciant dintr-un alt stat membru, ECC Romania poate coopera cu alte Centre din ECC-Net pentru a găsi o soluție amiabilă la problemele întâmpinate. Consultanță: dacă o soluționare pe cale amiabilă nu este posibilă, ECC Romania poate oferi sfaturi cu privire la calea de urmat – mediere, Procedura Europeană privind cererile cu valoare redusă (sub 2.000 de euro), Procedura Europeană privind somația de plată sau un alt organism. Plângerile consumatorilor împotriva unor companii din UE pot fi preluate numai dacă aceștia sunt rezidenți sau cetățeni ai unui stat membru al UE (plus Norvegia și Islanda) și dacă legislația comunitară este aplicabilă. Toate serviciile oferite de Centrele Europene ale Consumatorilor sunt gratuite. Cum este finanțat ECC Romania? ECC Romania este cofinanțat de Comisia Europeană și de Guvernul României, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. ECC Romania este sprijinit logistic de Asociația Pro Consumatori (APC). Telefon/Fax: 021.315.71.49 E-mail: office@eccromania.ro Poștă: Centrul European al Consumatorilor din România Str. Maior Aviator Ștefan Sănătescu nr. 44, et. 1, ap. 2, Sector 1, București, RO-011478, România.