Gheorghe Udrişte: "La metroul din sectorul 6 se lucrează la foc continuu"

Sursa foto: Club Feroviar

Şeful Metrorex spune că noua magistrală, care costă 250 de milioane de euro, va fi gata în 2015.

Noua magistrală de metrou 5, cea care va face legătura între Valea Ialomiţei-Drumul Taberei şi staţia Eroilor, continuând cu viitorul tronson Universitate-Pantelimon, se conturează de la o zi la alta.

Se lucrează încontinuu, cu cele mai performante utilaje. Şi, deşi muncitorii au întâmpinat greutăţi "foarte mari", potrivit directorului companiei Metrorex, Gheroghe Udrişte, termenele au fost respectate până în prezent. În opinia lui Udrişte, noua magistrală nu se va lăsa aşteptată prea mult de bucureşteni.

Proiectul a început în toamna anului trecut şi se estimează că lucrările vor fi gata în 2015. Linia va avea o lungime de şase kilometri şi zece staţii. Lucrările de structură şi realizarea staţiilor costă 250 milioane de euro. Mai mult, linia de metrou Eroilor-Drumul Taberei ar putea fi extinsă până în Prelungirea Ghencea. Primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, a discutat deja cu şeful Metrorex despre această modificare a proiectului.

EVZ: În ce stadiu sunt lucrările la noua magistrală de metrou? Gheorghe Udrişte: E greu de cuantificat acum cât s-a lucrat exact. Se foloseşte un alt sistem decât cel folosit la săpatul tunelurilor. Restricţii de circulaţie vor fi în dreptul tuturor celor zece staţii care ar urma să se construiască pe noua magistrală. În prezent, sunt întârzieri nesemnificative, deşi am întâmpinat greutăţi foarte mari. Totul depinde de viteza maşinilor de forat. Care au fost cauzele pentru care s-au înregistrat acele "întârzieri nesemnificative"? Atunci când am început să săpăm, cablurile electrice şi de telefonie nu erau exact ca pe schiţele existente sau erau reţele de care nu se ştia. A trebuit şi trebuie să luăm acordul companiilor care le deţin şi durează şi mutarea lor. Mai sunt şi utilităţile: gaze, ţevi de apă. Se lucrează încontinuu, sperăm să nu avem întârzieri mari. Unele faze au fost terminate mai repede, altele mai târziu. Putem spune că suntem în grafic. Este cea mai grea lucrare din România. Acum, oamenii sunt nemulţumiţi că sunt restricţii de circulaţie în zonă. Câţi călători va deservi noua magistrală? E adevărat, acum sunt restricţii, pentru că nu poţi să construieşti altfel. Când va fi gata, noua magistrală va putea deservi 50.000 de călători pe oră, pe un sens. Noi credem că vor fi destui călători. Este o zonă aglomerată. "În prezent, sunt întârzieri nesemnificative, deşi am întâmpinat greutăţi foarte mari.“ GHEORGHE UDRIŞTE, director Metrorex

TOVARĂŞUL ŞI BURGHEZII

Interzis în Drumul Taberei de Nicolae Ceauşescu

Legendele Capitalei spun că, în cartierul Drumul Taberei, nu s-a construit o linie de metrou din vina lui Nicolae Ceauşescu. Tovarăşul considera că în această zonă locuiesc "burghezii", dat fiind faptul că pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej s-au ridicat acolo primele blocuri. Tehnologia folosită la construcţia noii magistrale este asemănătoare cu cea care a fost pusă în practică pentru reţeaua de metrou a New York-ului. Utilajele de forare, care au forma unui scut, au fost aduse la Bucureşti din Istanbul. TRASEU. Noul tronson va face legătura între Ghencea și Eroilor CITIŢI ŞI:

  • De ce nu a vrut Ceauşescu metrou în Drumul Taberei
  • Lifturi la toate staţiile de metrou până la mijlocul anului
  • Cum se lucrează la metroul care va lega Drumul Taberei de Universitate | FOTO