Preşedintele interimar al PNL, Gheorghe Flutur, transmite că dorința de a fi schimbat Florin Cîțu de la șefia PNL a pornit de la filialele din sudul țării. Mai mult, Flutur informează că nu a fost vorba despre o scrisoare trimisă de filiale, ci de o decizie a unui număr de 42 de birouri permanente județene, ce doreau schimbarea politică.
Gheorghe Flutur, cel care va asigura interimatul șefiei PNL, declară că partidul din care face parte va închide „foarte repede” subiectul Florin Cîțu, conform Mediafax.
De ce s-a răzgândit Florin Cîțu și a decis să demisioneze
Gheorghe Flutur a declarat că ultima dată când a discutat cu fostul lider PNL a fost vineri, iar subiectul era chiar o posibilă înlăturare de la șefia partidului.
„Pentru că lucrurile mergeau în direcția aceasta, 42 de organizații din țară cereau Congres Extraordinar și era chiar o discuție prietenească să găsim o formulă pentru a respecta un anumit calendar, pentru că suntem într-o situație deloc ușoară, partid de guvernare, și trebuie să fim extrem de atenți să nu continuăm noi criza, care și așa este economică, socială”, a spus Flutur duminică, întrebat fiind ce l-a făcut pe Cîțu să decidă să își înainteze demisia, deși anterior nu dorise acest lucru.
Gheorghe Flutur vorbește despre o „ușoară criză a PNL”
Într-o declarație pentru Antena3, oficialul liberal transmite că se preconiza „să se întâmple toate într-o săptămână”.
„Până la urmă ieri am înțeles că a fost un Birou Politic la care nu a mai mers aproape nimeni și după aceea și-a dat demisia și am intrat în procedurile de convocare a Consiliului Național de azi, iar peste o săptămână convocarea Congresului, să terminăm foarte repede această ușoară criză politică din PNL, pentru că eu sunt convins că PNL are capacitatea să închidă foarte repede acest subiect”, a transmis noul președinte al partidului.
Birourile județene au decis eliminarea lui Cîțu
Mai mult, Flutur informează că nu a fost vorba despre o scrisoare trimisă de filiale PNL, ci de o decizie a unui număr de 42 de birouri permanente județene, ce doreau schimbarea politică.
„Starea de spirit din ultima vreme era destul de aprinsă și erau niște nemulțumiri, dar nu a fost o scrisoare sau să îi ghideze cineva. Oamenii au ajuns la concluzia că trebuie să găsim o soluție pentru că în coaliție avem de luat niște decizii în perioada următoare, foarte rapid, și până la urmă am ajuns la acest deznodământ, care cred eu că este în regulă. Se simțea că e nevoie de o schimbare și această schimbare a venit”, a explicat liberalul Flutur.
Gheorghe Flutur declară nu are cunoștințe legat de cine ar fi venit cu inițiativa de a-l elibera din funcție pe Florin Cîțu, dar indică spre filialele din sudul țării.
„Era o atmosferă care spre așa ceva mergea și atunci faptul că s-a întâmplat foarte repede mie mi-a dat de gândit că oamenii și partidul au o reacție foarte hotărâtă. O să vedeți că săptămâna asta se clarifică lucrurile”, a mai transmis președintele interimar al PNL, Gheorghe Flutur.