Arestat la domiciliu, fiind acuzat de acte de corupţie, baronul PSD de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu va fi suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, o funcţie pe care o deţine de zece ani.
Potrivit Infobraila, ordinul de suspendare din funcţie va fi semnat de prefectul Vasilia Vîlcu în câteva ore. Potrivit aceleiaşi surse, sentinţa penală a fost trimisă Instituţiei Prefectului, judecatorul Luminita Benescu, vicepresedintele Tribunalului Galati, precizând că "sentinţa nu este definitivă, ci supusă contestaţiei la Curtea de Apel".
În următoarele ore, ordinul de suspendare va ajunge la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila pentru a fi transmis lui Gheorghe Bunea Stancu.
Baronul PSD de Brăila a contestat decizia Tribunalului Galaţi, cerând înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu eliberarea sub control judiciar. Curtea de Apel Galaţi urmează să se pronunţe până la data de 16 august 2014.
Procurorii DNA Galaţi au efectuat joi dimineaţă mai multe percheziţii, inclusiv la locuinţa lui Bunea Stancu, acesta fiind ulterior audiat într-un dosar privind acordarea ilegală a unor contracte publice. Prejudiciul în acest dosar este de 3 milioane de lei. Magistraţii Tribunalului Galaţi au decis arestarea la domiciliu a viitorului fost şef al CJ Brăila.