Un om de afaceri din India, suporter înfocat al echipei de fotbal a Germaniei, aşteaptă de 20 de ani ca echipa sa preferată să câştige Cupa Mondială. În acest scop, acesta a păstrat în tot acest timp o sticlă de whisky, pentru a sărbători evenimentul, informează Agerpres.
Putul Borah, în vârstă de 53 de ani, a cumpărat sticla de alcool în anul 1994, în timpul Campionatului Mondial din SUA. Bărbatul voia să sărbătorească victoria Germaniei la acea competiţie, însă nemţii au pierdut în sferturile de finală, în faţa Bulgariei.
Borah nu s-a dat bătut, aşa că a păstrat sticla şi a promis că o va deschide în momentul în care favoriţii săi vor ridica trofeul deasupra capului. Anul acesta, indianul are mari şanse să-şi vadă dorinţa îndeplinită, Germania jucând finala, împotriva Argentinei.
“Echipa Germaniei joacă exact tipul de fotbal care mă va face să dezgrop sticla”, a decalart afaceristul, pentru presa indiană.
De asemenea, acesta a mărturisit că nu mai bea alcool din anul 2002, după ce echipa Germaniei a pierdut finala Campionatului Mondial în faţa Braziliei.