Germanii nu mai au ce să facă cu banii. Au înregistrat un excedent de 18 miliarde de euro.

Germania a înregistrat în primul semestru un excedent bugetar record de 18,3 miliarde de euro, potrivit datelor guvernamentale publicate vineri. Momentul publicării datelor este foarte favorabil cancelarului german Angela Merkel, care vrea să obţină un al patrulea mandat la alegerile care vor avea loc în septembrie. Surplusul este al doilea ca mărime înregistrat de Germania după reunificarea din 1990.

Cel mai mare excedent obţinut de Germania a fost în al doilea semestru din anul 2000, în valoare de 28,8 miliarde de euro, susţinut atunci de vânzarea unor licenţe de telefonie mobilă.

În schimb, surplusul din primul semestru al anului 2017 a fost alimentat de veniturile peste aşteptări din taxe, economia germană continuând că înregistreze performanţe solide.Şomajul a scăzut la numai 3,8% în iunie, măsurat după standardele Organizaţiei Internaţionale a Muncii, folosite în Marea Britanie.

Biroul Federal de Statistică a anunţat, însă, că economia Germaniei a încetinit în mod neaşteptat în trimestrul al doilea, la 0,6% comparativ cu primul trimestru, respectiv la 2,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, după o expansiune peste aşteptări consemnată la începutul acestui an.

Cea mai mare economie din Europa a rămas astfel în urma economiei americane, care a avansat cu un ritm anualizat de 2,6% în aceeaşi perioadă, dar a depăşit uşor creştere de 2,3% a economiei zonei euro.

Pe ansamblul primelor şase luni ale acestui an, economia Germaniei a consemnat o creştere solidă, iar biroul de statistică a îmbunătăţit estimarea de creştere economică aferentă primului trimestru la 0,7%, respectiv 2,9% în termeni anuali, de la o estimare preliminară de 0,6%.

Creşterea economică solidă este în avantajul cancelarului Angela Merkel, care păstrează un avans confortabil în sondajele de opinie, înainte de alegerile generale din 24 septembrie.

Potrivit analiştilor, datele cresc aşteptările ca Banca Centrală Europeană să înceapă anul viitor retragerea măsurilor de stimulare, daturită semnelor tot mai numeroase că redresarea zonei euro se extinde.

Economia Germaniei a fost susţinută în trimestrul al doilea de cererea internă, ca efect al creşterii cheltuielilor de consum şi guvernamentale.Comerţul exterior a avut în schimb un efect negativ, importurile crescând mai mult decât exporturile, faţă de primul trimestru.