Hemoragia galopantă de putere a Angelei Merkel face ca „Bimotorul European” să rămână în aer cu o singură elice. Promisa Reformare a UE este mai cețoasă ca niciodată. Alegerile europarlamentare de anul viitor vor fi teatrul unui război decisiv dintre forțele prointegrare, măcinate și obosite, și forțele naționaliste, afl ate pe val.

Pe 12 s eptembrie, discursul lui J ean-Claude Juncker de la Str asbourg pri vind „St area Uniunii” a dat oficial st artul campaniei electorale a aleg erilor din 201 9 pentru P arlamentul Eur opean. După două săptămâni, pe 29 septembrie, Emmanuel Macron a ales să lanseze c ampania f ormațiunii s ale, La République en Mar che, la Berlin.

Pe fondul confuziei de pe scena politică din Germania, unde Angela Merkel pierde dramatic din putere de la o zi la alta, gestul lui Macron se dorește în mod evident un semnal fără echivoc privind ambițiile francezului de a deveni noul lider al Europei.

Lozinca sub c are s e v a desfășura adunar ea de la B erlin a lui Macron - „Für ein progressives Europa gegen den Nationalismus” („Pentru o Europă progresistă, fără naționalism”) – des crie perf ect bătălia electorală din 201 9: f orțele politice „clasice”, favorabile unei integrări din ce în ce mai mari, se vor ciocni cu valul tot mai mare al forțele naționaliste și eur osceptice, c are plede ază pentru „descentralizare”, eliber are de sub tutela Bruxelles-ului, întărirea frontierelor și sporirea rolului statelor naționale.

Până acum, c ele două principale blocuri politic e „clasice”, P artidul P opular Eur opean (PPE) și P artidul S ocialist European (P SE), er au obișnuit e să „defile ze” în aleg erile eur oparlamentare, pr actic fără alți contracandidați, și își împărțeau rolul dominant.

În 201 9, lucrurile s e v or schimba dr amatic: „Cred că vom avea un Parlament European foarte diferit de tot ce am avut până acum”, a declarat pentru EurActiv Gilles Merritt, fondatorul think -tank-ului „Friends of Europe”. „Bănuiesc că viitorul Parlament ar putea avea un număr substanțial de membri de la diferitele partide populiste, ceea ce îl va face un parlament mult mai politic și mai puțin tehnic. Și nu sunt sigur că este un lucru rău.”

„Populiștii”, așa cum sunt numiți peior ativ naționaliștii și eur oscepticii, s e v or grup a foarte pr obabil în jurul it alianului Matteo Salvini și al ungurului V iktor Or ban, înc ercând să rupă cât mai mulți membri de la Partidul Popular, măcinat de neînțelegeri și dezbinări.

De p artea c ealaltă, f orțele pro-integrare, c are urmăr esc să dea un suflu nou Uniunii Europene, f ac ef orturi să strângă rândurile, însă f ormațiunea „En Marche” a lui Macron pare obligată să defile ze într -un singur picior, lip sită de sprijinul Angelei Merkel, cea cu care se aștepta să formeze „Bimotorul UE”

Merkel, în pat cu dușmanul

Al p atrulea mandat de c ancelar s e do vedește c atastrofal pentru lider a g ermană, c are suf eră de o hemoragie de putere galopantă. Dar și pentru Uniunea Europeană.

„Lovitura de palat”, așa cum a fost numită înlocuirea mâinii s ale dr epte, Volker Kauder, în fruntea grupului CDU-CSU, de către propriii săi parlamentari, este ultima rană politică pe care a încasat-o Angela Merkel, și mulți observatori consideră că aceasta i-ar putea fi fatală. Or, ce influență mai poate avea Merkel în Europa, când acasă la ea se clatină și este îndoielnic că își va încheia mandatul?

 Marea întrebare este dacă, doar cu un singur lider în frunte –Macron - , forțele pro-UE vor mai fi capabile să formeze în viitorul Parlament European o majoritate solidă, să promoveze lideri puternici și o agendă legislativă reformistă, sau vor fi blocați de „populiști” la fiecare pas pe care îl fac.

După modelul UR SS de odinio ară, Germania de azi a de venit noul „ Colos cu picioare de lut ”. Criza politică int ernă gravă din Germania minează întreaga Europă. Cele trei partide aflate la putere – democr at-creștinii ( CDU), s ocialcreștinii ( CSU) și s ocial-democrații (SPD) – sunt atât de speriat e de spectrul unor noi aleg eri și de as censiunea fulminantă a naționaliștilor de la „Alianța pentru Germania” (AfD ), încât pr eferă să s e cramponeze de put ere, chiar dacă est e evident că gu vernarea nu funcționează.

Nu există nici o opoziție politică clară, internă sau europeană, pentru acțiunile desfășurate de ministrul de Interne Horst Seehofer sau de Ministrul-Președinte al Bavariei Markus Söder (ambii de la CSU), care adoptă fățiș o atitudine anti-europeană. Söder, de pildă, consideră că era Multilateralismului (un termen care amintește flagrant de vechiul „internaționalism socialist”) a apus: a venit din nou vremea Națiunilor.

 

Lovitura fatală vine din Bavaria

Incertitudinea planează și în legătură cu desemnarea viitorului președinte al Comisiei Europene și a celorlalți lideri. Până acum, aceștia erau „aleși” prin metoda „Spitzenkandidat” (toate grupurile politice cădeau de acord asupra persoanelor care se bucură de cel mai mare sprijin). Ultimele trei Comisii Europene au fost desemnate prin această metodă. Or, în noile condiții, în care influența euroscepticilor crește, „Spitzenkandidat” devine o metodă extrem de riscantă pentru tabăra pro-UE.

„Dacă PPE va suferi pierderi importante în alegerile europarlamentare, atunci nu va mai avea autoritatea necesară pentru a propune Spitzenkandidatul, și acest lucru este valabil și pentru socialiști”, spune Merritt. Angela Merkel încă mai speră să-și impună omul, pe Manfred Weber, actualul lider al PPE, în fruntea Comisiei Europene, în locul lui Jean-Claude Juncker. Totul depinde însă de rezultatul alegerilor regionale din landul Bavaria, de pe 14 octombrie.

Sondajele arată că aliații lui Merkel, CSU, vor pierde majoritatea absolută, pe care o dețin în Bavaria de decenii. Aceasta i-ar putea forța la o alianță cu euroscepticii AfD, ceea ce ar constitui lovitura de grație pentru cancelara de la Berlin. În asemenea condiții, ea poate spune adio promovării lui Manfred Weber în fruntea Comisiei Europene.