Nu este vreo replică din cel mai nou film al actorului. Este chiar una dintre şocantele confesiuni pe care starul în vârstă de 68 de ani a avut curajul să le facă în autobiografia proaspăt lansată „Ça s’est fait comme ça”.
Scrisă în colaborare cu Lionel Duroy, cartea scoate la iveală secrete nebănuite din trecutul celebrului francez, devenit cetăţean rus. Astfel, Depardieu a dezvăluit că în tinereţea sa anonimă s-a prostituat. Şi a furat – printre altele, o maşină, ajungând să stea trei săptămâni la închisoare din această cauză.
Ba chiar a fost profanator de morminte, pentru a putea comercializa bijuteriile şi încălţămintea pe care le găsea în locurile de veci. Noroc cu agentul gay în căutare de talente, care l-a descoperit şi l-a trimis să se înscrie la actorie, plătindu-i studiile – se înţelege în schimbul căror servicii.
Din autobiografie nu lipsesc nici confesiunile emoţionante, care explică, în parte, rătăcirile lui de apoi. Depardieu spune că a crescut obişnuindu-se să-i răsune în urechi glasul mamei, care-i repeta că şi-a dorit atât de tare să-l avorteze, încât a folosit nişte andrele. Să fii atât de nedorit de părinţi cu siguranţă e un gând care poate marca un copil, aruncându-l pe drumuri greşite.
Familia lui fiind atât de săracă, viitorul star rătăcea pe străzi la numai zece ani. Şi cum viaţa de până atunci îşi lăsase deja amprenta asupra fizionomiei lui, înfăţişarea sa era a unui băiat mai mare. Şi încă unul care îi atrăgea pe bărbaţi. „Am ştiut de foarte tânăr că sunt plăcut de homosexuali. Iar când ei mă abordau pentru sex, eu le ceream bani.” Ba mai mult, după ce a ieşit din închisoare după furtul maşinii şi a plecat din Chateauroux la Paris, a continuat să se prostitueze. „Pe unii dintre clienţi îi jefuiam. Îl băteam pe câte unul şi fugeam cu toţi banii pe care îi găseam asupra lui”. Cine ar fi crezut că acestea au fost începuturile lui de carieră.