Georgiana Lobonț a anunțat că a pierdut sarcina la 7 săptămâni. Artista era însărcinată pentru a treia oară, dar nici de data aceasta nu a avut noroc. Cântăreața le-a transmis și un mesaj fanilor.
Georgiana Lobonț a aflat că sarcina s-a oprit din evoluție, luni, în timpul unui control de rutină. Artista era însărcinată pentru a treia oară cu soțul său, Rareș Ciciovan. Vedeta a declarat că a fost șocată când a aflat că a pierdut sarcina, dar că a încercat să se adune.
„Am așteptat să-i ascultăm inimioara. Domnul doctor cu care i-am născut pe copii este un om extraordinar. Tot la el am mers și cu cel de-al treilea, doar că nu a mai stat în puterile noastre tot ce s-a întâmplat. Sarcina s-a oprit din evoluție. Am avut o stare de șoc, dar în același timp mă simțeam în putere, o forță pe care tot Dumnezeu mi-a dat-o pentru că sunt mamă a doi copii frumoși și sănătoși, iar asta e cea mai mare binecuvântare, asta mi-a venit prima oară în minte ca semn de consolare, iar ei erau cu mine în acel moment”, a scris Georgiana Lobonț pe o rețea de socializare.
Georgiana Lobonț a mai spus că și-a dorit foarte mult această sarcină și că nu s-a gândit niciodată că o va pierde. Cu toate astea, cântăreața consideră că Dumnezeu alege ce este bine să se întâmple și ce nu.
„Nu m-am gândit niciodată că o să trec prin așa ceva…Mi-e greu că trebuie să vă spun, dar vreau să știți că sunt bine. Suntem bine, Dumnezeu e bun cu noi și ne-a dat tot ce ne-am dorit. El știe cel mai bine când trebuie să ne ia sau să ne dea ceva. Cred în El cu tot sufletul și nu sunt supărată, dar am o stare apăsătoare pentru că mi-aș fi dorit acest bebeluș cu tot sufletul și l-am așteptat cu drag”, a precizat cântăreața.
Probleme în familia Georgianei Lobonț
În urmă cu câteva luni, Georgiana Lobonț s-a mai confruntat cu o problemă. Soțul ei a declarat că vrea să divorțeze și că nu mai există cale de întoarcere. Cu toate astea, artista a spus că totul a fost doar o glumă și că partenerul său era puțin amețit de la alcool.
„Băieţii au consumat la bar, se simţeau bine, ca atunci când eşti în vacanţă. Şi când a apărut zvonul în presă, Rareş a zis că «Staţi să vedeţi ce ştire vă dau eu». Am rămas şocată, nu eram bine deloc. Eram în vacanţă, nu aveam nevoie de aşa ceva. Normal că mai sunt discuţii între noi doi, ca în orice alt cuplu, dar nu există posibilitatea unui divorţ.
Am postat pozele din vacanţă pentru că voiam să uit tot, mi-am închis telefonul. Nu îmi venea să cred când am citit articolul, mă gândeam la toţi cei de acasă. Aşa că am decis amândoi să nu mai spunem nimic, să nu mai dăm declaraţii legate de treaba asta”, a spus Georgiana Lobonț.