Mascarada lui George Simion. Psihologii judiciari l-au dat în vileag

George Simion. Sursa foto: Arhiva EvZ

George Simion a prezentat zilele trecute o înregistrare video în care pare că este supus unui examen cu testul poligraf. Politicianul AUR a făcut apel, totodată, la liderii organizațiilor județene să-i urmeze exemplu.

 

Deputatul AUR a încercat să atragă atenția propunând politicienilor să accepte examinarea cu testul poligraf. Acest lucru ar fi trebuit să le arate alegătorilor care dintre ei sunt cinstiți.

Păcăleala lui George Simion

Săptămâna trecută, politicianul AUR a postat o nouă înregistrare video cu o presupusă examinare la aparatul poligraf. George Simion a făcut apel, ulterior, la colegii săi de partid, șefi de organizații județene, să-i urmeze exemplul. Noua acțiune a atras atenția experților în psihologie judiciară. Într-un comunicat de presă, Asociația Română de Psihologie Judiciară enumeră documentele care atestă calificarea unui expert în acest domeniu:

  • atestat de liberă practică în specialitatea psihologică „Psihologie Judiciară – evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf” – eliberat de Colegiul Psihologilor din România;
  • diplomă de absolvire a programului de formare profesională „Psihologie Judiciară – evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf” – avizată de Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Română de Psihologie Judiciară;
  • certificat de calificare profesională pentru ocupația de „Expert poligraf”, eliberat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educației;
  • brevet și legitimație de expert criminalist autorizat în domeniul de expertiză criminalistică „detecția comportamentului simulat prin tehnica poligraf ”- eliberate de Ministerul Afacerilor Interne şi respectiv Ministerul Justiției;
  • aviz de funcționare eliberat de Colegiul Psihologilor din România pentru cei care practică această profesie în calitate de psihologi în formele de exercitare ale profesiei stabilite de entitatea de reglementare anterior menționată.

Testul Poligraf Sursa foto: captura video

Examinatorul deputatului AUR nu este autorizat

Asociația Română de Psihologie Judiciară a atras atenția că examinarea lui George Simion ar fi fost realizată de o persoană neautorizată în acest domeniu. Potrivit experților, cel care l-a examinat pe Simion nu are un atestat care să-i dea dreptul de practică pe teritoriul României.

„Funcționarea oricărei entități economice care are ca obiect de activitate evaluarea comportamentului simulat este condiționată de deținerea a cel puțin unuia din aceste documente. În cazul în care o persoană fizică sau juridică desfășoară aceasta activitate fără niciunul din documentele de calificare mai sus-prezentate, suntem de părere că entitatea respectivă își derulează activitatea în acest domeniu /specialitate, în mod ilegal”, se mai arată în comunicatul publicat pe site-ul vasiledale.ro

Experții spun că testul poligraf efectuat de George Simion nu respectă procedurile corecte și standardizate. Drept urmare, Asociația se delimitează de acest fel de demersuri realizate în scop electoral. Mai ales că din imaginile prezentate rezultă că sunt încălcate procedurile și protocoalele.

„În ultima perioadă a apărut în mass-media un articol urmat de o serie de comentarii care fac referire la o examinare poligraf realizată, cel mai probabil, în scopuri electorale. În general, Asociația Română de Psihologie Judiciară, prin membrii ei, se delimitează și condamnă orice activitate poligraf realizată fără respectarea legii. Cu atât mai mult, suntem împotriva oricăror examinări care nu respectă normele procedurale minimale de desfășurare ale unei examinări poligraf. Chiar dacă materialele apărute recent în mass media, aparent, sunt fragmente ale unei examinări poligraf, ele, în mod cert, încalcă mai multe prevederi procedurale”, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: poligrafvrancea.ro

George Simion participant la un exercițiu de imagine

Asociația Română de Psihologie Judiciară recomandă populației să nu ia în serios aceste examinări. Potrivit comunicatului nu poate fi vorba despre o examinare în conformitate cu legea. Demersul poate fi considerat un exercițiu de imagine menit să producă impact asupra opiniei publice

„Din acest considerent, pentru justa informare a opiniei publice, recomandăm populației și oricărui potențial beneficiar ca așa-zisa activitate poligraf promovată în ultima perioadă să nu fie considerată o examinare poligraf. Înțelegem nevoia de afirmare, de promovare şi profit, dar apreciem că atunci când activitatea poligraf este prezentată incorect, ea riscă să cadă în desuetudine și să altereze munca temeinică, de zeci de ani, a unei întregi comunități profesionale”, se mai arată în comunicat.

Considerând că demersul face mai multe deservicii, Asociația cere intervenția autorităților statului.

„Opinăm că respectiva filmare, cu asa-zisa examinare poligraf, aduce deservicii imense profesiei noastre şi solicităm retragerea imediată din spațiul public. Rugăm pe această cale, instituțiile abilitate ale statului, să verifice condițiile de calitate și, mai ales,de legalitate în care a fost realizată pretinsa evaluare poligraf”, se mai arată în comunicat.