George Pușcaș (23 de ani) a fost din nou la înălțime în liga a doua din Anglia. Internaționalul român a marcat pentru Reading FC în victoria cu 2-0 contra lui Barnsley, de pe teren propriu.
Atacantul naționalei României a reușit, astăzi, un gol de generic pentru Reading. După ce a preluat balonul de peste 40 de metri de poartă, Pușcaș a finalizat la colțul lung.
Acum, George Pușcaș a ajuns la 9 goluri marcate în acest sezon de Championship, fiind, totodată, și golgheterul lui Reading.
Mai mult, Reading e pe locul 16 în Championship, cu 45 de puncte, cu 8 deasupra locurilor retrogradabile.