George Michael se luptă cu moartea dintr-un pat de 100.000 de lire. Scrie AICI mesajul de încurajare | VIDEO

Crud, dar adevărat: cântăreţul britanic ar putea muri. Într-un pat scump! Medicii declară că prognoza medicală a lui George Michael (46 de ani) nu este bună.

Plămânii nu îi funcţionează bine, inima trebuie să pompeze mai intens, pentru a trimite sângele în organism, iar acest fapt conduce la scăderea şanselor de supravieţuire. El (George Michael - n.r.) este în stare critică, ceea ce înseamnă că ar putea să moară. Dacă eşti un pacient de vârstă mijlocie şi ai deja alte probleme de sănătate, precum o boală a sistemului imunitar, prognoza ta medicală nu e prea bună", a explicat medicul Carol Cooper pentru tabloidul britanic "The Sun".

Un pat care i-a salvat viaţa

La rândul său, publicaţia "Daily Mail" relatează că George Michael stă într-un pat futuristic, Triadyne Proventa, în valoare de 100.000 de lire, folosit pentru pacienţii cu pneumonie care nu se pot mişca.

Doctorul Carol Cooper a declarat pentru aceeaşi publicaţie că "patul, probabil că i-a salvat viaţa, cel puţin până acum. Însă, nu a depăşit, încă, situaţia critică", a mai completat acesta.

Patul are o dimensiune de 2,30 m pe 1m şi imită mişcările corpului, pentru a asigura o bună circulaţie a sângelui în organism. Este dotat cu aparate de ultimă generaţie care să reducă presiunea asupra plămânilor pacienţilor. Iar materialul din care este confecţionat ţine şi bacteriile la distanţă, asigurând un mediu cât mai steril.

Cu acest pat, pacienţii sunt întoşi de pe o parte pe alte, nefiind necesară prezenţa unor asistente care să facă acest lucru, prin metoda tradiţională. Se asigură, astfel un confort mai mare pacientului. Pacientul este întors la 40 de grade, unghiul cel mai potrivit pentru a creşte oxigenarea sângelui şi reduce riscul acumulării de lichid în plămâni. Patul se poate transforma în scaun şi se poate ridica în poziţie verticală, pentru a permite realizarea de radiografii.

Doctorii care-l tratează, Christoph Zielinski şi Thomas Staudinger, au precizat, aseară, că artistul a început să răspundă la tratament, iar starea lui este stabilă.

Vizitat la spital de iubit

Stilistul Fadi Fawaz, iubitul lui George Michael, a fost o prezenţă constantă lângă artist, din momentul internării la spitalul AKH din Viena. Şi membri ai familiei au venit, de ieri, la Viena, pentru a fi alături de cântăreţ, în aceste momente dificile.

Tatăl artistului Kyriacos Panayiotou (75 de ani), şi surorile sale mai mari, Melanie (49 de ani) şi Yioda (53 de ani), au fost printre primii care au venit la spitalul AKH.. Probleme psihice Crud, dar adevărat: celebrul cântăreţ britanic George Michael este internat în clinica AKH din Viena din cauza unei noi maladii pulmonare, potenţial mortală (împiedică oxigenul să ajungă în fluxul sangvin). El se află de săptămâna trecută internat acolo şi, deşi în urmă cu câteva zile atât Fadi Fawaz, iubitul artistului, cât şi purtătoarea de cuvânt a starului britanic spuneau că organismul lui reacţionează bine la tratament, starea vedetei s-a agra­vat. "Pacienţii în situaţii asemănătoare pot suferi pierderi de memorie ori alte probleme psihice în timpul recuperării din cauza faptului că creierul nu le este bine oxigenat. În plus, alte organe, cum ar fi ficatul sau rinichii, pot ceda", au declarat presei surse din clinica vieneză. "Patul în care George Michael se zbate între viaţă şi moarte este special destinat bolnavilor de plămâni în stare critică", relatează FemaleFirst. Patul de peste 100.000 de lire sterline (mai exact, 116.254 lire sterline), aflat în salonul de terapie intensivă al spitalului din Viena, "i-a salvat probabil viaţa, ini­ţial", conform declaraţiei ace­leiaşi Carol Cooper. "Spun iniţial, deoarece situaţia acum este incertă". Costisitorul pat este special conceput pentru pacienţii care nu se pot mişca, înclinându-se constant, dintr-o parte în alta, la 40 de grade, pentru a elibera presiunea din plămâni. Obişnuia să fumeze canabis George Michael declara în august anul acesta că a renunţat la droguri şi că a slăbit aproape şapte kilograme. "Acest fapt nu poate decât să mă bucure, şi sunt încântat că hainele mele mai vechi mi se potrivesc din nou", îl cita pe cântăreţ "Times of India". George Michael a urmat un curs de consiliere contra dependenţei de droguri, deoarece obişnuia să fumeze canabis. Cursul l-a ajutat şi să renunţe la mâncarea de tip fast-food. În anul 2006, cântăreţul a fost arestat (a câta oară?) după ce a adormit la volan, maşina sa blocând traficul dintr-o inter­secţie din Londra. De ce a adormit vedeta la volan? Nimic nou, din cauza consumului excesiv de alcool şi droguri (canabis). O sursă din cadrul poliţiei a declarat: "Era prăbuşit peste volan, fiind inconştient. E posibil să fi consumat mult alcool şi droguri, deoarece a fost nevoie de transportarea sa la un spital pentru a-şi reveni". A fost reperat de o "gaşcă" de motociclişti la ora 3.00 dimineaţa, după ce blocase traficul dintr-o intersecţie situată în nordul Londrei. După ce a ieşit din spital, cântăreţul a recunoscut la poliţie faptul că "iarba" găsită în maşina sa îi aparţinea. În maşina sa au mai fost găsite jucării sexuale şi droguri, iar două luni mai târziu el avaria trei maşini, pagubele ridicându-se la 21.000 de lire sterline. Urma o arestare după ce a fost prins întreţinând relaţii sexuale cu un şofer de camion. Teama de SIDA În anul 2007, pentru a atrage atenţia asupra gravităţii răspândirii SIDA, televiziunea britanică BBC a realizat un documentar, avându-i ca protagonişti pe comedianul Stephen Fry şi pe George Michael, amândoi având orientări homosexuale. Dacă Fry a acceptat chiar riscanta provocare de a-şi face testul SIDA, filmat de camere, George Michael nu doar ca a refuzat testul, dar a cerut ca materialul cu declaraţiile sale să nu fie difuzat, conform "Daily Mail". "George a spus că nu crede în teste. A adăugat că aşteptarea rezultatului este o adevărată tortură, menţionând că din 2004 nu a mai facut un astfel de test, de teamă că ar putea ieşi pozitiv", a spus producătorul emisiunii, Ross Wilson. Într-adevăr, George Michael are de ce să se teamă! În anul 1995, un fost iubit, Anselmo Feleppa, a murit nimicit de SIDA. Potrivit purtătorului de cuvânt al starului, George nu a vrut să apară la televizor, pentru că ar fi însemnat să îşi amintească de nişte momente dificile, personale, de altfel. "Sunt nişte detalii intime atât pentru el, cât şi pentru familia lui Anselmo", a afirmat impresarul. Mulţi susţin că moartea lui Feleppa a reprezentat pentru Michael un şoc din care nu a reuşit nicicând să îşi revină cu adevărat, după acest trist episod viaţa lui personală luând acea turnură nefastă presărată cu dispute şi arestări, pentru "conduită imorală şi acte obscene" şi pentru conducerea maşinii sub influenţa drogurilor. Criticat de colegii gay, hărţuit de îndelungate procese şi măcinat constant de presa de scandal, George Michael a reuşit totuşi să navigheze pe ape tulburi... lansând "Ladies and Gentleman - The Best of George Michael", apoi "Songs".

RELAŢIE Noroc cu libanezul Fadi Fawaz

Ironia sorţii: George Michael tocmai îşi găsise... liniştea şi consolarea în braţele unui superb bărbat - Fadi Fawaz , un hair stylist libanez celebru care a studiat în Australia, iar acum lucrează la Londra. Acesta s-a ocupat de-a lungul timpului de coafurile fetelor de la Pussycat Dolls, Girls Aloud, Naomi Campbell, dar a avut şi colaborări cu renumita revistă "Marie Claire". Conform presei britanice, iubitul lui George aproape că s-a mutat la clinica din Viena, dorind să-i fie alături în aceste momente cumplite prin care trece solistul. Fawaz a apărut în viaţa lui Michael după ce acesta a trecut printr-o relaţie de lungă durată cu Kenny Goss. Cântăreţul chiar declarase la un moment dat canalului britanic ITV că intenţionează să legalizeze acestă relaţie care dura de mai bine de 10 ani. A intervenit însă brusca despărţire, cu probleme depresive destul de îngrijorătoare pentru George. Apariţia libanezului în viaţa solistului a însemnat mai puţine depresii. Tabloidele britanice notau zilele acestea că o viaţă atât de...periculos de exotică, nu îl putea aduce pe George Michael decât în pragul morţii... Noroc cu Fadi, dar nenoroc cu boala... "Dacă eşti de vârstă mijlocie şi cu alte probleme, cum ar fi cele ale sistemului imunitar, situaţia în ansamblu nu e prea bună." CAROL COOPER, medic <object width="620" height="315"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/lu3VTngm1F0?version=3&amp;hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/lu3VTngm1F0?version=3&amp;hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" width="420" height="315" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true"></embed></object>