Suntem salvaţi. George Florescu se întoarce la echipa naţională!

George Florescu, unul dintre cei mai contestaţi jucători din istoria echipei naţionale, a promis că va reveni la prima reprezentativă.

George Florescu a spus că lipseşte momentan de la echipa naţională pentru că nu are meciuri în picioare la echipa de club. Mijlocaşul echipei ucrainene Arsenal Kiev a promis să revină printre tricolori. "Nu am mai fost convocat pentru că nu am meciuri în picioare. Am fost accidentat timp de o lună şi jumătate şi imediat după ce mi-am revenit şi am jucat două meciuri, am primit acea eliminare în campionat şi am ieşit iar din circuit. Vorbesc permanent cu domnul Piţurcă şi sunt sigur că dacă eu voi juca bine aici mă voi întoarce la echipa naţională. Am ratat amicalul cu Slovenia şi dubla cu Estonia şi Andorra, aşa că selecţionerul a decis să nu mă ia la lot acum. Eu îmi voi face datoria în continuare pentru a reveni la echipa naţională!", a spus Florescu la Digi Sport.