După ce a aflat sentinţa pe care Tribunalul Bucureşti a dat-o în „Dosarul Transferurilor”, George Copos, patronul echipei Rapid, i-a „urecheat” pe reprezentanţii presei, susţinând că „justiţia nu se face în mass-media”. Apoi, într-un comentariu postat pe blogul personal, Copos a ţinut să-i laude pe judecători şi să-şi exprime admiraţia pentru justiţia din România.
„Întotdeauna am avut încredere în dreptate, adevăr şi corectitudine. Expresia socială a dreptăţii fiind justiţia, am avut mereu încredere în justiţie. Ştiu că justiţia nu judecă după cine sunt sau după cum arată persoanele ajunse în faţa ei. Ea cântăreşte doar faptele şi le apreciază după unica măsură corectă: justeţea lor.
Singurul lucru care interesează este următorul: oamenii care îşi caută dreptatea au respectat sau nu litera legii în acţiunile lor. Litera legii este, în ultimă instanţă, cea care contează.
Hotărârea judecătorească pronunţată astăzi de Tribunalul Bucureşti arată că, în sfârşit, Justiţia este imparţială şi dreaptă. După ani de hărţuieli, după lungi perioade de citări, de audieri, de pledoarii, de timp petrecut în sălile de judecată, după atâta amar de vreme în care puteam face lucruri mult, mult mai folositoare, Justiţia a dat verdictul: ACHITAT. NIMIC DIN CEEA CE AM FĂCUT NU A ÎNCĂLCAT LITERA LEGII.
Până la urmă, lucrurile sunt simple: s-au efectuat transferuri de fotbalişti, cluburile au încasat bani, s-au plătit impozite, în conformitate cu litera legii. Am respectat litera legii şi Justiţia a înţeles aceasta. Fapt pentru care îi prezentăm respectul nostru”, este textul pe care George Copos l-a scris pe blogul său.