Geoană şi Stolojan, invitaţii premierului

EMISIUNE TV. Liderul PNL Călin Popescu- Tăriceanu le-a transmis, ieri, câte o scrisoare contracandidaţilor săi la funcţia de viitor prim-ministru, invitându-i la o dezbatere televizată.

Scrisoarea adresată preşedintelui PSD, Mircea Geoană, şi liderului PDL Theodor Stolojan a fost făcută publică printr-un comunicat al guvernului, care nu a menţionat însă postul de televiziune. Premierul a precizat ziua de vineri, 21 noiembrie, lăsând la latitudinea celor doi ora şi postul TV. Ulterior, el a revenit, cerându-le celor doi să participe alături de el la o dezbatere organizată la Academia de Studii Economice. Ca răspuns, Geoană i-a transmis lui Tăriceanu că-l aşteaptă la sediul PSD din Botoşani, unde se află în turneu electoral la finalul săptămânii.