Președintele Senatului îi reproșează lui Victor Ponta, cu aceleași cuvinte folosite de Traian Băsescu, că este imatur se ține de "intrigi de salon" și nu are respect pentru cel care a făcut din PSD "ecuatorul politiciii românești".
Mircea Geoană i-a răspuns azi lui Victor Ponta care declarase luni că președintele Senatului nu mai face parte din PSD, fiind "liber și independent". Geoană i-a transmis lui Ponta că așteaptă să dovedească maturitate și respect față de istoria partidului. "Pentru tot românul şi pentru tot pesedistul, cred că e mai bine să-i excludem pe Băsescu şi pe Boc de la guvernare decât pe Geoană din partid", a scris președintele Senatului pe blogul personal. "Intrigă de salon" în loc de "programe serioase" Mircea Geoană i-a reproșat lui Ponta că în loc de programe serioase, se ține de "intrigă de salon" și de "monologuri la televizor". "După experienţele din 2009 şi din 2010, pot să spun astăzi cu tot glasul că sunt mai pesedist ca oricând! De câteva luni, nişte 'oameni de bine' nu mai pot trai de grija mea: mă plimbă pe surse de la un partid la altul, mă dau exclus sau suspendat de fiecare dată când mi se rosteşte numele, doar-doar mi-o veni gândul cel rău şi îi voi scuti cu prezenţa mea politică. Într-o măsura îi pot înţelege: când te dedulceşti la intriga politică de salon, ea ajunge să îţi placă mai tare decât contactul brutal cu electoratul care, din păcate, se încăpăţânează să ceară programe serioase şi nu se entuziasmează cu monologuri la televizor", a afirmat Geoană pe blogul personal.
Președintele Senatului s-a arătat deranjat că Ponta "face bășcălie pe la colțuri" de independența sa. Asemeni lui Traian Băsescu, Geoană l-a făcut pe Ponta imatur. "Cum eu ofer toată puterea mea de muncă în PSD, îmi permit să cer un singur lucru de la cei care îl păstoresc astăzi: mai multă maturitate, mai puţină încrâncenare pentru propria funcţie şi mai mult respect pentru istoria partidului, pentru munca celor care au făcut din PSD ecuatorul politicii româneşti", a spus Geoană. Miza disputei: Geoană se oferise să candideze din nou la președinția României Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că Mircea Geoană nu mai face parte din partid şi că este "un om liber şi independent".
Întrebat dacă Geoană mai face parte din PSD, Victor Ponta a răspuns: 'Nu. E un om independent, repet. Şi îi respect independenţa". Comentariul său a venit în urma unor declarații făcute de Mircea Geoană care a susținut că trebuie să fie inclus în cercetările sociologice care vor stabili candidatul opoziției la postul de președinte al României. Geoană a afirmat că este interesat de o nouă candidatură și că "e prematur să spui că Antonescu va fi candidatul la președinție iar Ponta premier". Conform unei înțelegeri verbale între cei doi co-președinți ai USL, Antonescu va candida la președinție iar Victor Ponta va fi susținut pentru postul de premier.