Senatorul independent Mircea Geoană a declarat că nu a plecat niciodată din PSD "din punct de vedere sentimental" şi că va candida la un nou mandat tot în colegiul său din Dăbuleni, "o zonă puternic pesedistă".
"Într-un fel, dacă mă uit la relaţia mea cu cei care m-au votat, cu cei cu care am lucrat, cu colegii şi colegele mele, din punct de vedere practic, din punct de vedere sentimental, din punct de vedere ideologic, eu nu am plecat niciodată din PSD. Sunt acelaşi om, care are un crez politic clar şi are aceeaşi relaţie normală cu colegii şi colegele", a spus Geoană într-un interviu acordat mediafax.ro.
El a precizat că va candida pentru un nou mandat de senator în colegiul său din Dăbuleni. "Eu atât de mult ţin la oamenii de acolo încât mi s-ar părea, cum să spun, indecent din partea mea să nu continui să încerc să-i reprezint pe oamenii din zona de sud a Doljului şi a Olteniei, că e vorba de Dăbuleni sau de Segarcea sau de Bechet sau alte comunităţi. Sunt oameni excepţionali şi sunt oameni atât de apropiaţi de inima mea şi de crezul meu încât voi continua să lucreaz alături de dânşii", a spus Geoană.
El a arătat, răspunzând unei întrebări privind candidatura sa ca independent sau susţinut politic, că zona în care va candida este una "puternic pesedistă" şi că are relaţii foarte bune şi în comunităţile conduse de primari din afara USL. "Sub ce flamură? De fapt, este tot o candidatură într-o zonă foarte puternic pesedistă, într-o zonă în care avem foarte mulţi oameni de bună calitate şi chiar şi cei care sunt în comunităţi conduse de primari de altă culoare politică, dincolo de USL, cred că există extrem de multă lume cu care am stabilit o relaţie de prietenie, de dragoste, de afecţiune şi îmi doresc din suflet ca acest lucru să continue", a spus Geoană. Fostul preşedinte al PSD a fost dat afară din partd anul trecut, pe 22 octombrie, după mai multe declaraţii critice la adresa noului lider al partidului, Victor Ponta. PSD l-a lăsat, imediat, şi fără funcţia de preşedinte al Senatului. Reapropierea lui Geoană de fostul său partid s-a produs în contextul răsturnării, în Parlament, a guvernului Ungureanu. În acest moment el ocupă cu sprijinul PSD, şefia Comisiei de politică externă din Senat.