Genocid la Mangalia: oraşul nu are căldură de două luni. Mii de oameni disperaţi la -20 de grade Celsius

Genocid la Mangalia: oraşul nu are căldură de două luni. Mii de oameni disperaţi la -20 de grade Celsius

Locuitorii au depus plângere penală împotriva autorităţilor locale. Medicii vorbesc de periclitarea vieţii oamenilor.

O organizaţie civică din Mangalia a depus la Parchetul din oraş prima plângere penală împotriva factorilor responsabili de situaţia în care se află locuitorii care, de două luni, îngheaţă de frig în apartamente. Asociaţia Drepturi Civile susţine că lipsa căldurii în apartamente „este rezultatul luptelor politice a tuturor partidelor reprezentate în Consiliul Local Municipal şi a unei societăţi comerciale furnizoare a agentului termic (Callatis Therm) care nu respectă minimele norme impuse de legile în vigoare”.

Este în pericol viaţa locuitorilor În condiţiile în care astăzi, la Mangalia se înregistrează temperaturi de  minus 10 grade Celsius, resimţite la -19 grade Celsius, reclamanţii sunt de părere că „lipsa căldurii este un atentat la sănătatea publică”. Sesizarea penală este argumentată de prevederile Legii 325/2006 (a serviciului public de alimentare cu energie termică), în baza căreia „furnizarea agentului termic, în condiţii care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea cetăţenilor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Firma care distribuie agent termic solicită 7 milioane de lei

Ne puteți urmări și pe Google News

O altă organizaţie, Societatea Internaţională pentru Drepturilor Omului Mangalia a fost autorizată de Primărie să organizeze proteste în faţa SC Callatis Therm, timp de o săptămână între orele 13,00 şi 15,00.  La mitingurile de protest sunt aşteptaţi să participe sute de localnici. „Procuratura trebuie să se sesizeze din oficiu pentru tentativă de genocid, un asemenea caz penal trebuie să se judece direct la Curtea Supremă”, susţine medicul Sergiu Axente.

Viceprimarul interimar Constantin Filimon, al treilea de la demiterea primarului Mihai Claudiu Tusac, se jură că de săptămâna trecută, primăria nu are nicio datorie la distribuitorul de căldură. Directorul adjunct al SC Callatis Therm SA Mangalia, Gabriela Grosu, vorbeşte însă de datorii de peste 7 milioane lei şi, drept urmare, de dificultăţile privind procurarea combustibilului de la furnizori. La Mangalia tariful pentru plata gigacaloriei, aprobat de ANRE, a ajuns la 677 lei, cel mai mare din ţară. Ca ultimă soluţie, viceprimarul Constantin Filimon se roagă de guvern ca „măcar în aceste zile geroase să aloce 4-5 milioane lei pentru rezolvarea temporară a situaţiei”.