Invatamantul, disciplina, concurenta si calitatea relatiilor umane l-au transformat pe „omul nou” comunist in „omul de baza” corporatist.
Daca n-ar fi fost momentul ‘89, multi ar fi ingrosat randurile emigrantilor, iar ceilalti ar fi construit socialismul. Ar fi lucrat in fabrici si uzine, ar fi fost intelectuali desavarsiti, dar blazati, si-ar fi crescut copiii facuti la indemnul partidului si i-ar fi educat asa cum au fost invatati si ei: sa nu spuna la scoala ce se vorbeste in casa, sa asculte Europa Libera ca sa afle ce mai e in lume.
Daca n-ar fi fost „decreteii”, poate n-ar fi existat nici momentul ‘89. Dar „decreteii” exista. Sunt cateva milioane si acum construiesc capitalismul. Ocupa pozitii-cheie in multinationale, au propriile firme sau muncesc pentru altii. Secretul devenirii lor sta, paradoxal, exact in educatia primita in comunism, iar forta lor - in greutatile care i-au calit.
Selectia naturala Cativa oameni de afaceri, care au avut curajul sa se autoincluda in controversata categorie a „decreteilor”, gasesc ca educatia capatata in comunism si concurenta din scoli au avut un rol esential in formarea actualei clase business din Romania.
„Noi am prins perioada formativa intreaga intr-un sistem. Cei care erau atunci copii si au intrat in perioada formativa dupa ‘89 par a avea dificultati mari de repere”, isi explica succesul generatiei sale Cosmin Alexandru, fondatorul uneia dintre primele institute de cercetare a pietei din Romania.
Calitatea invatamantului, dar si determinarea pe care le-o dadea faptul ca unii se stiau nedoriti, i-au calit pe „decretei” pentru „luptele” pe care aveau sa le dea in cariera. „Evident, calitatea mai buna a invatamantului de atunci a contat si ea, insa a fost la fel si un an mai tarziu sau doi ani mai devreme. Asa ca nu putem considera invatamantul ca principal motiv, ci mai curand acest proces interesant, desi destul de dur, al „selectiei naturale” intr-un grup mai numeros, deci mai competitiv”, crede Marius Ghenea, creatorul lantului de magazine Flamingo.
Diploma facea diferenta
Crescuti intr-un sistem egalitarist, singura modalitate de diferentiere parea a fi diploma. Asa isi explica Alexandra Rusu, specialist in marketing, aplecarea catre studiu a generatiei sale, care oricum nu avea alternative: „Intr-o generatie in care toti trebuia sa fim egali, diploma trebuia sa ne diferentieze. Cei care terminau o facultate erau domnul inginer, domnul doctor. Azi, uneori, te diferentiezi prin bani. Atunci nu exista asta. Te chinuiai sa iei o diploma, sa iei un post bun. Nu am fost invatati cu binele de la inceput, asta ne-a ajutat sa ne descurcam mai tarziu. Concurenta pentru licee bune, pentru facultati: generatia mea a avut 30 pe loc la Medicina, 60 la Drept. Concurenta ne-a urmat si mai departe in viata. Aceiasi oameni au fost in ‘94-’95 cand concurau pe pozitii la companiile mari care aparusera in Romania”.
Motorul tarii
„„Decreteii” au fost generatii extrem de competitive, lucru demonstrat de rezultatele scolare, dar si de performantele lor in continuare, in viata reala. Motorul cel mai important al economiei romanesti de azi sunt acesti oameni de 38-40 ani”, crede Ghenea.
„Multinationalele se bazeaza acum pe „decretei”. Ca nu au pe cine altcineva. Cu tineretul de acum e mai greu, pentru ca vin cu multe pretentii, lipsa de repere. Eu, in perioada in care sunt ei acum, nu aveam nicio reprezentare ca nu trebuie sa muncesc mult, am stat si 72 de ore la birou incontinuu, n-aveam casa, mama, tata. Acum ei vor sa intre direct intr-un sistem care sa le permita o eficienta de la 9 la 5. Vor sa faca putin si sa primeasca bani mai multi. E corect. Tine de organizatii sa gaseasca echilibrul”, admite si Cosmin Alexandru.
Semintele comunismului Diana Flutur trebuia sa fie profesoara. Dar a venit Revolutia. Azi are o firma de PR si publicitate. Ea crede ca „decreteii” sunt o puternica forta creatoare in economia Romaniei, datorita semintelor sadite in ei de educatia comunista: „Fiind multi, intr-un sistem doar de stat, voiam sa mergem mai departe, sa accedem la un alt nivel. Treptele de liceu erau primele competitii, dar foarte grele. Apoi intrarea la facultate. Toate erau puncte de rascruce in viata unui copil. Aceasta zestre individuala profunda pe care o duci dupa tine nu face decat sa se dezvolte in timp. Sunt seminte implantate acolo profund, intelectual, si in timp ele prind viata. De aceea cred ca foarte multi dintre noi am ajuns sa facem niste lucruri bune”.
OPTIUNE
De ce au ales cariera si banii in locul afirmarii politice?
Grosul generatiei „decreteilor” a ales emigrarea sau afacerile. Politica n-a fost o optiune. „Am avut certuri masive, taica-miu era cu Iliescu, eu cu Ratiu. Noi ziceam: „Lasa-ne cu Iliescu al tau, dupa ce ca n-ati zis nimic atatia ani, acum tot cu Iliescu?”. Or din punctul lor de vedere era invers: tot ce am muncit noi sa vina astia sa fure si sa dea la cine n-a muncit?”, povesteste Cosmin Alexandru atmosfera postdecembrista din familie.
Din confruntarea dintre generatii, „decreteii” au castigat dreptul de a-si vedea de treaba lor, in afaceri. „Nu e vorba ca nu faci bani in politica, poate faci chiar mai multi, dar nu cred ca daca ma duc acolo merita timpul si efortul pentru ca pot schimba ceva. Cei mai multi dintre noi ne-am dus sa facem afaceri. Dar vine momentul in care ti-ai facut casa si cariera, si te intrebi: merita sa incerci politica? Eu n-am incredere ca pot schimba ceva. Cred ca mi-as irosi niste ani”, isi motiveaza alegerea Alexandra Rusu.
Nici Diana Flutur nu vede vreo sansa pentru generatia ei in lumea baronilor: „Nu avem sanse. Contextul economic ne e favorabil. Se pot face lucruri. Noi ne-am nascut intr-o generatie in care am fost nevoiti sa tragem tare ca sa scoatem capul din anonimat sau dintr-o mare masa de oameni. Eram enorm de multi. Nu e normal sa-ti doresti ca toata aceasta capacitate acumulata in timp sa o pui la munca intr-un scop lucrativ? Politica e problema lor”.
Esecul clasei de mijloc
Marius Ghenea e de parere ca neimplicarea lor in politica trage tara in jos: „Pacat ca scena politica e inca dominata de alte generatii, ceea ce cred ca explica intr-o oarecare masura si ramanerea in urma a Romaniei din punct de vedere institutional”.
Exceptia care confirma parerile generatiei e Cosmin Alexandru, care intre 2000 si 2005 a incercat politica. „Cu URR-ul am gandit ca reusim, chiar daca nu venim cu banii de acasa. Si am gresit, pentru ca accesul la bani in politica romaneasca e foarte problematic. Am mers pe entuziasm, pe dorinta de a schimba lucrurile, pe banii pe care-i aveam de acasa, dar n-am reusit”, povesteste Alexandru. Cine era Uniunea pentru Reconstructia Romaniei? „Tineri de 30-40 de ani, care doreau sa produca schimbarea pe care au trait-o in business si in politica, si asta
n-am reusit. Eram un fel de clasa de mijloc cu dorinta de schimbare mai ampla, nu doar fiecare in zona lui de confort. Fiecare in zona noastra aveam un nivel personal satisfacator, insa pe toti ne incurca, atunci cand ieseam din insulitele astea, cum e si acum, calci in noroi. Si am zis ca poate reusim sa agregam insulitele astea de prosperitate si de schimbare la nivel social. N-am reusit”, admite Alexandru.
Venim peste cinci ani
Trenul nu e pierdut, totusi. Radu Lucianu crede ca „decreteii” ar putea fi generatia care vine cu bani de acasa in politica, peste cinci ani: „Nu mai avem rabdare cu toti astia care au facut bani peste noapte, gen Becali, pentru ca suntem generatia care am facut banii muncind, nu cu barbuturi sau mese rotunde. Suntem satui de toti paunestii care au facut inginerii financiare, de toti miticii si popesti pe care nu dai doi bani. Tocmai pentru ca ne e scarba de aceasta bataie pe cascaval nu am intrat in politica. Daca businessul nu merge, politicienii pot sa stea acasa. Ei nu inteleg ca businessul ii tine pe ei acolo. Au uitat cine e oul si cine e gaina. Noi, „decreteii”, poate in 5-10 ani va trebui sa intram in politica pentru vreo 10 ani ca sa facem ceva. Asta ar fi generatia de politicieni de care are Romania nevoie. Pentru ca sunt oameni linistiti, calmati si stiu ce nu functioneaza”.
Cosmin Alexandru se increde mai mult in uninominal, dar nu exclude nicio revenire a „decreteilor” in politica: „E posibil ca peste 5 ani generatia „decreteilor” sa poata produce oameni politici mai putin dependenti de bani decat sunt politicienii de acum. Ma indoiesc, totusi, pentru ca noi am avut supriza asta cu URR, cand ne-am dus la oamenii din generatia noastra cu mai multi bani decat noi si le-am spus hai sa construim un pic altfel tara asta, pentru ca o sa fim aici mai mult decat or sa fie astia care sunt acum la putere.
Ne-am lovit de raspunsul: da, e remarcabil ce vreti sa faceti, dar eu daca va ajut imi stric socotelile aici, si asa cum e sistemul, corupt, ma descurc si-mi fac treaba cu el”.
In 1989 erau la facultate. Unii abia incepeau, altii dadeau licenta. Aveau viitorul setat si inchis: repartitie, undeva in tara, dupa cativa ani de apostolat incercau, cu pile, sa intre in Bucuresti. Isi faceau o familie, copii, aveau un program de opt ore fix si benzina pentru excursii, doua duminici pe luna. Revolutia le-a dat peste cap toate planurile. Multi au renuntat la studii ca sa descopere lumea noua. Niciunul n-avea habar cu ce se mananca libera initiativa, totusi unii au reusit s-o aiba.
De la PTAP, UTC si tovarasul secretar de partid la training, marketing, public relations, advertising si customer sales reprezentative
Alexandra Rusu facea Facultatea de matematica la seral si se angajase profesor la un liceu din Bucuresti. Avea 1.850 de lei, un salariu egal cu al femeii de serviciu, pentru ca nu avea studiile terminate.
„A fost o lovitura. Nimeni nu visa caderea comunismului, ci o imblanzire. Banuiesc ca toata lumea isi imagina ca o sa incepem sa gasim doua feluri de salam la magazin. In ‘89, nimeni nu intelegea notiunea de inflatie. Cine mi-a explicat mie a fost bunica, ea apucase sa traiasca inainte de comunism. Si dupa Revolutie a reusit sa-si stearga din cap cei 45 de ani de comunism si sa se adapteze. Generatia de 20 de ani a inteles mai repede si s-a adaptat versus generatia de 40 de ani. In ‘92-’93 parintii mei nu puteau sa inteleaga cum un tanar poate sa aiba salariul mai mare decat ei. P
entru ca ani intregi de comunism ei stiau ca salariul creste in trei conditii: ori faci facultate, ori avansezi in post si primesti spor de conducere, ori asteptau sa treaca cei doi-cinci ani in care li se marea automat salariul. Cand a aparut concurenta si firmele cu posturi mai bine platite, a fost un soc pentru cei de 40 de ani. Eu am avut norocul, din 1991, sa intru in multinationale. Cand am ajuns customer reprezentative sales executive, m-am dus si m-am uitat in carti sa vad ce e aia.
La DHL am prins traininguri. Am plecat din vanzari, m-am dus in marketing, am lucrat la McDonald’s, la Unilever si apoi la Ursus. Marketingul fiind si foarte legat de afaceri, automat am invatat mersul afacerilor. In ianuarie anul trecut m-am rupt si fac consultanta de marketing pentru diverse firme romanesti care au nevoie si nu au un departament de profil. A fost o cariera interesanta, in care am invatat totul pas cu pas, am avut parte de multe traininguri, mai multe decat m-ar fi invatat orice ASE din lume”.
Alexadra Rusu e acum senior partner marketing consulting in firma proprie: MGT business services. Nu regreta ca s-a nascut in Romania si ca a ramas aici: „Aici e la mine acasa si nicaieri nu e mai bine. Si din punct de vedere business aici s-au intamplat cele mai interesante lucruri. Cand mergi afara si cresti market share cu 1a la un produs, toata lumea zice: „Wow, ce realizare!”. Dar aici poti sa cresti o companie din nimic, s-o faci lider de piata. Se intampla multe schimbari si foarte multe frumoase. Afara as fi luat-o mult mai incet. E lumea noua, interesanta, in schimbare”.
DIANA FLUTUR
„Cand m-am angajat la Coca-Cola s-a facut lumina”
Diana Flutur (foto) conduce agentia de publicitate Odyssey. A facut Filologia si ar fi trebuit sa fie „o intelectuala desavarsita”, dupa cum ii place sa spuna azi, cand este om de afaceri si-i merge bine.
„La Revolutie, stiti cum a fost? Ca in zilele cu ceata, cand esti la volan si nu vezi in fata ta, si nu intelegi ce se intampla, e totul pacla. Asa era ‘89. Destul de confuz. Ok, a venit Revolutia, dar ce faci mai departe? Pentru ca, dintr-o data, tot esafodajul tau absurd s-a daramat. Un castel de nisip. In primele luni am fost interpret pentru multe institutii de presa internationale. Pentru „Financial Times”. Am avut acces imediat la lumea libera. Din pacla aceea am iesit incet. In 1991 m-am angajat la Coca-Cola si atunci s-a facut lumina. Brusc. Am simtit raza de soare si am zis: voi face cariera.
In 1991 am cunoscut capitalismul si am ramas fidela Coca-Cola. M-a frapat cat de multe poti sa inveti si sa faci. Ma duceam si voiam sa stiu tot, cum functioneaza linia de productie, am intrat in traininguri de vanzari, era un univers complet nou de care habar n-aveam, care te arunca intr-o alta dimensiune. Am invatat ce inseamna sa fii competititv pentru un scop. De la competitia comunista pentru a deveni un om mai bun, sa accezi din mediocritate (eu nu m-am vazut niciodata ca omul socialist, ci ca omul care vreau sa fac din mine un om mai bun), dar din Coca-Cola am invatat universul competitiei capitaliste, care este o superprovocare. Am zis: eu aici raman si o sa fac cariera. Si „cariera” era un cuvant nou, nu se folosea in comunism, dar ne-au invatat astia.
In 1992 am intrat in advertising, habar n-aveam ce prostie e si asta, dar hai sa incerc. Pana la urma am ajuns intr-un domeniu care are destul de multe tangente cu filologia. Nu eram pregatita pentru ce a urmat, dar oportunitatile au fost cele care au prevalat, plus pregatirea.
Nu am regrete ca m-am nascut in Romania. Fiind un context pe care nu-l puteam schimba. M-am nascut in Romania, si cred ca „I made the best out of it”, si asta e scopul pana la urma, sa faci tot ce poti tu mai bine si sa mergi inainte”.
Cosmin Alexandru are 38 de ani si, dintr-un om care n-a vrut niciodata sa se faca ceva anume, a reusit sa faca multe in domeniul privat. „Eu n-am vrut sa ma fac niciodata nimic. Am suferit pentru ca mie sistemul ala nu mi s-a potrivit. Scoala am urat-o de cand ma stiu. Uram sistemul de crestere a unui om care te punea sa inveti lucruri care nu ne placeau si nu le-as fi putut niciodata pune in practica.
Cand am terminat eu, erau la mare moda meserii din astea: doctor, avocat, meserii in voga care mie nu mi-au placut. Nu aveam nicio idee si nicio preferinta, pentru ca mi se parea ca toate lucrurile astea erau rutinate, ingradite. Visul meu era sa ocolesc meandrele concretului. Am dat la ASE. Criteriul principal era ca erau multe gagici si ca de acolo puteam sa ies aproape orice. Facultatea se numea Economia Industriei Constructiilor, Transporturilor si Telecomunicatiilor.
Asadar nu trebuia sa ma fac ceva. Era un loc unde puteam sa ma hotarasc mai tarziu. M-am distrat in clasa a 12-a, n-am luat din primul an, am stat casa, mi-am amanat armata si am invatat manualul de Economie politica pe dinafara - 200 de pagini. Am intrat in toamna lui ‘89. Dupa ce am intrat, am facut un foc in fata blocului si am ars pagina cu pagina cartea de economie si am facut un juramant cu mine ca n-o sa mai invat niciodata ceva pe dinafara.
In 1992, am avut ocazia sa infiintez o firma cu o colega si niste americani. Firma se numea RTR (Research Team Romania - cumparata in 1996 de GfK). Americanii ne-au zis: uite care e treaba, avem o firma de publicitate si ne intreaba clientii ce impact are publicitatea. Ne trebuie o companie de market research. Vreti sa o facem impreuna? Eu m-am uitat la colega mea, ea la mine, noi nu stiam ce inseamna market research, nu auzisem pana atunci cuvintele astea, nu faceau parte din lexicul invatat la facultate.
L-or fi spus cat n-am fost eu, nu stiu, dar cat am fost eu pe la facultate nu il auzisem. Ne-am uitat unul la altul si am zis: facem. Nu stim sa facem, dar suntem dispusi sa invatam. Ei ne-au facut legatura cu filiala lor din Viena, ne-am imprietenit, am inceput sa invatam de la GfK, de la clienti. am ramas pe felia asta fix din acelasi motiv, ca n-a trebuit sa ma fac nimic. In cercetarea de piata cercetezi orice, iti permite sa ai expertiza in domenii foarte diverse. Ce-ti place aia poti sa faci si sa inveti. Pentru mine a fost important ca nu trebuia sa fac suruburi in fiecare zi.
Consider ca n-am fost pregatit nicicum pentru afaceri in 1989, si nici nu stiu daca intram daca nu ne propuneau oamenii aia. Pentru ca nu stiam ce sunt afacerile. Stiu ca nu mi-a placut niciodata sa lucrez cu statul, reprezentarea mea despre stat era una negativa. Ulterior mi-am dat seama ca a fost o greseala, ca cele mai banoase afaceri au fost cu statul. Noi am lucrat numai cu domeniul privat. Mai degraba lipsa de informatii a fost resortul care ne-a impins in afaceri. Multe dintre lucrurile pe care le-am facut in viata le-am facut prima data, nu se mai facusera inainte. Decat sa merg pe o cale batatorita”.
RADU LUCIANU
„Habar n-aveam de real estate, dar ma mana foamea din spate” Radu Lucianu este partener in firma de consultanta imobiliara EURISKO. A terminat Facultatea de Metalurgie. In 1989 era student. „Prima miscare au fost sa-mi vad de scoala. Se vanturau atunci banii usori, circula valuta, nu mai trebuia sa ma ascund ca am video in casa. Dar am zis sa raman sa-mi duc crucea pana la capat cu metalurgia. In cei trei ani de facultate ramasi m-am angajat, lucram, aveam si bursa, bagam bere in camine, iar vara am lucrat doi ani la rand la un chiosc in Piata 1 Mai.
Mi-am strans niste bani ca sa-mi cumpar blugi. 3.500 de lei costau pe vremea aia. In anul VI, m-am angajat la o firma privata, Adisan Metal, la departamentul lor de export de metale. Acolo am invatat ABC-ul capitalismului. Era tentant la privat, se castigau bani frumosi, dar parca voiam sa vad si ce se intampla la viu, cum e cu productia. Asa ca, in 1993 am terminat facultatea si m-am dus in fabrica, la indemnul tatalui meu. Am ramas sase ani - pana in ‘99 - inginer metalurgist, in schimburi - la Romprim SA. Traversam zilnic orasul din nord in sud, cu metroul. Salariul din fabrica era atunci mai mare, si mi se parea atractiv.
Era la stat, carte de munca, siguranta. Dar, in ‘99 ajunsesem sa castig 75 de dolari pe luna, bani care nu-mi ajungeau pentru nimic. In timp ce restul Romaniei facea bani, colegi de-ai mei reusisera sa se descurce bine, aveau o masina mai buna, puteau sa plece in Turcia. Am gasit de lucru la Eurisko. Functiona din ‘97. Voiam sa vin de a doua zi dupa interviu, dar mi-au zis sa vin dupa vacanta. Pe 16 august 1999, la ora 8.00, eram la birou, normal ca nu era nimeni, am stat pe scara ca un fraier. Habar n-aveam nimic despre real estate, imobiliar, dar n-aveam ce sa fac, deja ma mana din spate foamea”.
PARERI
Ce cred despre generatia lor: „Nu suntem de sacrificiu”
Alexandra Rusu: „Suntem o generatie care a trebuit sa tragem pentru noi, sa ne punem pe picioare ca sa intelegem si sa ne adaptam, sa tragem pentru copiii nostri, pentru ca lucrurile nu sunt puse la punct nici pentru ei, trebuie sa le oferim o baza, o educatie, si trebuie sa tragem si pentru parintii nostri, fara sa-i acuzam in niciun fel. Au avut ghinion efectiv. Lucrurile astea de obicei nu se intampla. Oriunde afara o generatie are de regula in spate numai pe ea si generatia viitoare”.
Cosmin Alexandru: „Nu suntem o generatie de sacrificiu. Am invatat foarte mult din nimic, am construit din nimic, poate, dar am avut si foarte multe avantaje. Putine generatii se pot lauda cu trecerea de la un sistem la altul”.
Marius Ghenea: „Primii ani din viata ne-au dat o experienta dura, dar utila, pe care oamenii care au trait numai intr-o democratie nu o pot intelege niciodata, din carti, filme sau calatorii. Este un asset pentru noi cei care am trecut prin comunism, daca stim sa utilizam in sens pozitiv aceasta experienta urata”.
Diana Flutur: „Foarte multi oameni de varsta mea au ajuns in pozitii-cheie si cumva simt ca e timpul nostru. Suntem o generatie care are multe de spus si de facut. Suntem o generatie mai buna, mai complexa, mai dinamica. Eu si cativa am inceput industria publicitatii in Romania, iar acest privilegiu il au foarte putini oameni in lume. Si la fel in orice domeniu. Am invatat odata cu construirea societatii”.
Cititi si:
Generatia Revolutiei (II) (29 noiembrie)
Generatia Revolutiei (28 noiembrie)
Complexul decreteilor (26 noiembrie)
Complexul decreteilor (24 noiembrie)
Decretul lui Ceausescu a ucis-o si pe fata unui nomenclaturist