Specialiştii americani au identificat o genă din cauza căreia celulele tumorale devin mai rezistente la chimioterapie.
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că pacientele suferind de o formă agresivă a cancerului mamar sunt purtătoare ale unei mutaţii genetice, numită MTDH. „Nu doar că am identificat gena metastazei, dar este, totodată, şi una dintre puţinele gene al căror mod de acţiune a fost elucidat“, a declarat Michael Reiss, de la Institutul de oncologie din New Jersey, New Brunswick.
Oprirea răspândirii cancerului în organism este importantă, deoarece peste 98% dintre pacientele suferind de cancer mamar care nu s-a răspândit reuşesc să supravieţuiască peste cinci ani de la declanşarea boli. Cercetătorii au declarat că această descoperire va conduce la obţinerea unor medicamente care vor stopa răspândirea cancerului în organism şi îl vor face să răspundă mai bine la tratament.
Specialiştii americani speră să producă un anticorp care să neutralizeze acţiunea acestei gene mutante. Gena MTDH joacă un rol major şi în alte tipuri de cancer, inclusiv cel de prostată.