Continuăm, astăzi, cu partea a doua a interviului-documentar realizat cu Gelu Voican-Voiculescu, ex-vicepremier al României în guvernarea lui Petre Roman.
În decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu a apărut la TVR și la CC al PCR. Cum a ajuns el în rândul noii puteri? Zâmbește misterios: „Ieșind în stradă am intrat, alături de alți revoluționari, în studioul TVR și, împreună cu defunctul Mihail Ispas, m-am alăturat lui Ion Iliescu, urmându-l, mai apoi, la MApN, la CC și, din nou, la TVR, unde am participat la redactarea comunicatului către țară al CFSN, citit de Ion Iliescu, pe la ora 23.00, pe 23 decembrie’89”. În acele zile tulburi, a fost înființat Consiliul Frontului Salvării Naționale, entitate în care a fost membru. Cine l-a propus și inclus în CFSN și pe ce criterii? Se enervează, un pic: „Nimeni nu m-a propus! Noi eram acolo și am preluat puterea! O revoluție nu este un act galant, ci reprezintă o discontinuitate, o ruptură în raport cu structurile de putere anterioare”.
Propus de Petre Roman ca vicepremier
În 9 februarie 1990 s-a înființat o altă entitate, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, instituție care urma să asigure guvernarea până la primele alegeri libere, din 20 mai ’90, în „Duminica Orbului”. Era vorba de un fel de parlament rudimentar. Vicepreședinți erau: Ion Caramitru, Ion Mânzatu, Karoly Kiraly și răposatul Radu Câmpeanu. Președinte era, evident, Ion Iliescu. Se revoltă: „Nu era un organism rudimentar! A fost o formă nouă de putere legislativă provizorie întrucât nu era rezultatul unor alegeri, care înlocuia «Marea Adunare Națională»”.
El a devenit vice-prim ministru. Ce îl recomanda pentru această funcție? „Am fost viceprim ministru încă din 27 decembrie 1989, când s-au diferențiat structurile de putere în cadrul CFSN: Guvernul și diferite comisii. Am fost propus de Petre Roman. N-aveam nicio experiență, dar presupun că felul în care mă exprimam i-a dat încredere în persoana mea”. Petre Roman a fost, la rându-i, propus de Ion Iliescu. Pe care nu l-a propus nimeni.
Secrete despre decrete
De fapt, ce a fost CPUN? Parlament, că dădea decrete și decrete-legi? Ion Iliescu a zis că nu-i „for legislativ” ci „organ de stat”. Ce era de fapt această entitate? Gelu Voican spune că CPUN a fost o formă provizorie de putere legislativă, cu „valențe multiple”, care trebuia să asigure exercițiul democratic până la primele alegeri libere. În cele câteva luni de existență, CPUN a dat aproape 200 de decrete, din care 24 au fost „secrete”. Ce era așa de de secretos? Dă din umeri: „Nu știu. Este prima oară când aud despre caracterul secret al unora dintre acele decrete”. Curios.
Fauna politică a heteroclitului CPUN
CPUN a avut 253 de membri, inclusiv reprezentanți ai minorităților. Componența era astfel: 50% foști membri ai CFSN și 50% restul partidelor, între care și partidele istorice PNL și PNȚCD, dar și nou-înființatul FSN, fiecare cu câte trei membri.
Dar cum se legiferase, deja, că oricine poate forma un partid dacă demonstra că are 251 de membri au apărut și „partidele de buzunar” care au căpușat, practic, adevărații „jucători” politici. Cum așa? Gelu Voican explică, cu oarecare noimă: „Din necesitatea de a asigura o participare largă, a cât mai multor oameni, de diverse opinii la actul politic, existând o mare apetență pentru inițiative cât mai diverse după 50 de ani de partid unic”.
Cu o astfel de adunare heteroclită care cuprindea o grămadă de foști nomenclaturiști comuniști precum Iliescu, Dan Marțian, Alexandru Bârlădeanu și mulți alții din „eșalonul 2” al fostului PCR, foști securiști ca Dumitru Mazilu, erau și foști dizidenți ca Mircea Dinescu și Andrei Pleșu, pastorul Laszlo Tokes și alte „no name”- uri care au făcut, ulterior, carieră în politica mare. Spre exemplu: Călin Popescu-Tăriceanu, Vasile Văcaru, Ion Solcanu, Victor Surdu și Crin Antonescu. Asta pe lângă foști deținuți politici precum generalul Lățea, Radu Ciuceanu, Constantin Ticu Dumitrescu și reprezentanți marcanți ai partidelor istorice ca: Radu Câmpeanu, Ion Rațiu, Corneliu Coposu sau Sergiu Cunescu. Să nu uităm și prezența exotică a preotului Simeon Tatu. Cum se înțelegeau între ei oameni cu convingeri, ideologii și interese diametral opuse? Ce își mai amintește din acele furtunoase dezbateri Gelu Voican? Pare sincer: „Așa cum a urmărit o țară întreagă, în ședințele care durau până noaptea târziu... Retrospectiv, de multe ori, ținuta acelor dezbateri era superioară celor din zilele noastre”.