Gazul rusesc în România, peste 24 de ore

Gazele ruseşti livrate prin Ucraina vor ajunge în România în circa 24 de ore, iar decizia de deschidere a vanelor din cele două staţii, Isaccea şi Medieşul Aurit, va fi luată de Transgaz împreună cu reprezentaţii Gazprom Export, a declarat astăzi, directorul general al Transgaz.

Gazprom a anunţat că gazul rusesc a ajuns în Ucraina în această dimineaţă, la ora 9.24, ora locală.

De asemenea, în urma conversaţiei telefonice dintre reprezentanţii Transgaz şi cei ai Gazprom Export în România, aceştia din urmă au confirmat reluarea livrărilor de gaze.

"Va mai dura de la câteva ore până la o zi pentru ca aceste gaze să ajungă în România. Durează în funcţie de regimul de transport. Distanţa de la graniţa dintre Rusia şi Ucraina şi până la graniţa dintre România şi Ucraina este de 900-1000 km", a explicat Ioan Rusu.

Acesta a mai spus că autorităţile române vor decide împreună cu reprezentaţii Gazprom-Export ora la care se vor deschide vanele la staţiile Isaccea şi Medieşul Aurit.

Potrivit agenţiei AFP, care citează purtătorul de cuvânt al operatorului Ukrtransgaz, Ucraina primeşte din nou gaze, de azi dimineaţă, dar tranzitul spre Europa va întârzia cu câteva ore faţă de momentul anunţat iniţial, din cauza procedurilor tehnice.

Un oficial Gazprom anunţase anterior că tranzitul gazelor va fi reluat la ora locală 10.00 (09.00 ora României).

Rusia a redus, apoi a sistat total, la începutul anului, livrările de gaze către pieţele europene, inclusiv cea românească, prin Ucraina, deoarece Kievul nu a fost de acord cu majorarea semnificativă a preţurilor şi a refuzat să plătească o datorie reclamată de Moscova.

Rusia exportă prin Ucraina circa 80% din gazele destinate Europei.

Citiţi şi Gazul europenilor, din nou pe ţeavă de astăzi

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 12:05