Gazprom calculează costurile pentru a aduce South Stream prin România
- Vladimir Tism ăneanu
- 16 iunie 2010, 18:49
Gazprom şi autorităţile române au început analiza privind posibila participare a României la realizarea gazoductului South Stream, prin trecerea pe teritoriul ţării a unei conducte de tranzit, se arată într-un comunicat al holdingului rus, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.
În următoarele câteva luni, se va calcula cât va costa construcţia conductei pe teritoriul României.
Miercuri, la Moscova, a avut loc o întâlnire de lucru dintre preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi ministrul român al economiei, Adriean Videanu. La întâlnire au mai participat ambasadorul României în Rusia, Constantin Grigorie, şi directorii generali ai companiilor Romgaz şi Transgaz, respectiv Marcel Piteiu şi Florin Muntean.
„În cadrul discuţiilor, părţile au convenit ca, în următoarele luni, să se realizeze o analiză tehnico-economică privind construcţia unei conducte magistrale de tranzit al gazelor pe teritoriul României în cadrul proiectului South Stream, precum şi construcţia unui depozit subteran de gaze în România”, se arată în comunicatul Gazprom. Totodată, părţile vor analiza şi alte oportunităţi de colaborare în sectorul electroenergetic, dar şi în alte domenii.
Participanţii la discuţii au exprimat opinia comună potrivit căreia relaţiile româno-ruse în domeniul energetic au un mare potenţial de dezvoltare, iar realizarea de către Gazprom, Romgaz şi Transgaz a proiectelor comune în afacerile cu gaze ar putea garanta siguranţa energetică a milioane de consumatori.
„Astăzi a avut loc un dialog foarte deschis şi la obiect. Din rezultatele discuţiei putem spune că am deschis problema posibilei participări a României la proiectul South Stream”, a declarat Aleksei Miller, la finalul întâlnirii.
Prima vizită a lui Miller în ţara noastră
Totodată, s-a convenit ca şeful Gazprom să facă o vizită în România în toamna acestui an pentru continuarea negocierilor. Aceasta este prima vizită pe care o va efectua Miller în România, de la numirea sa în fruntea grupului rus în 2001. Ultima vizită la Bucureşti a unui membru din conducerea Gazprom a avut loc în februarie, atunci când Alexander Medvedev, vicepreşedintele Gazprom, a venit în România pentru a discuta despre proiectele comune cu Romgaz şi Transgaz, dar şi despre proiectul gazoductului South Stream.
Relaţiile româno-ruse s-au răcit în perioada 2005-2009, mai ales în contextul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.
Ultima vizită a unui preşedinte Gazprom în România a fost cea a lui Rem Viahirev în 1998, atunci când ministrul al Industriei era Radu Berceanu.
Videanu: „Vom stabili detaliile la Bucureşti”
Ministrul român al economiei, Adriean Videanu, a declarat, citat de Agerpres, referitor la South Stream, că „noi rămânem ancoraţi în disponibilitatea noastră de a pune la dispoziţia părţii ruse toate datele relevante pentru a finaliza studiile de fezabilitate. Domnul preşedinte Miller m-a informat că, undeva la sfârşitul lunii august, vor avea datele relevante privind fezabilitatea şi chiar a răspuns invitaţiei mele ca, imediat după ce va avea aceste date relevante, să facă o vizită la Bucureşti unde vom discuta detaliat, în funcţie de rezultatele studiului de fezabilitate”, a afirmat Videanu. „Aşteptăm decizia părţii ruse cu finalizarea studiului de fezabilitate şi, în funcţie de aceste date, împreună vom lua anumite decizii”, a adăugat Videanu.
Întrebat dacă a primit o ofertă din partea Gazprom privind participarea României la South Stream şi care ar fi opţiunile, Videanu a răspuns: „Nu am intrat în detalii de acest gen, fiindcă nu avem datele relevante ale studiilor de fezabilitate. Domnul preşedinte Miller m-a informat că, spre sfârşitul lunii august, vom avea aceste date şi, probabil, la Bucureşti vom detalia”.
Proiectul South Stream, estimat la 25 miliarde dolari, presupune construcţia unei conducte de transport al gazelor, care să conecteze Rusia de statele Uniunii Europene, pe sub Marea Neagră şi prin Balcani, ocolind Ucraina.
Reprezentanţii Gazprom au declarat săptămâna trecută, într-un comunicat, că sunt gata să înceapă construcţia conductei în 2013. În luna aprilie, preşedintele grupului rus, Aleksei Miller, a afirmat că România nu poate înlocui Bulgaria în proiectul South Stream, dar o extensie a gazoductului poate fi construită pentru ea, pe sub mare sau din Bulgaria.
Miller a adăugat că s-a intenţionat ca South Stream să traverseze Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia şi mai departe să se extindă către sudul Italiei. O secţiune a conductei ar putea fi construită din Ungaria către Austria, precum şi una din Bulgaria către Grecia.