Gazprom acuză Kievul că fură zilnic milioane de metri cubi de gaz

Vicepreşedintele companiei ruse Gazprom, Aleksandr Medvedev, a acuzat astăzi Ucraina că fură 35 de milioane de metri cubi de gaz pe zi, anunţă Mediafax.

"Totalul gazului luat de Naftogaz (compania ucraineană) depăşeşte 35 de milioane de metri cubi pe zi", a declarat el, într-o conferinţă de presă la Praga. "Toată cantitatea de gaz care a fost luată ilegal va trebui plătită", a adăugat el, citat de AFP.

Compania ucraineană Naftogaz a anunţat ieri că Rusia nu mai livrează cantităţile prevăzute pentru clienţii ei europeni.

Potrivit lui Medvedev, faptul că Ucraina a sustras din stocuri aparţinând companiei RosUkrEnergo a determinat ca livrările prevăzute să nu fie asigurate normal spre Polonia, Bulgaria şi România.

În opinia sa, Ucraina este responsabilă de criza actuală "şi se mulţumeşte să joace un joc politic în loc să găsească o soluţie".

Livrările de gaz natural către România au scăzut cu 30 la sută, cele spre Polonia cu şase la sută, iar cele către Bulgaria cu până la 15 la sută, potrivit operatorului polonez Gaz-System, celui bulgar, Bulgargaz şi celui român, Transgaz.

"Credem că în aceste circumstanţe, statele care au început să aibă de suferit trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a cere Ucrainei să acţioneze pentru respectarea obligaţiilor internaţionale", a explicat Medvedev.

Citiţi şi:

Videanu: "România nu are nicio problemă cu rezerva de gaze" Rusia caută rute alternative pentru furnizarea gazelor