Specialiştii spun că pretenţiile furnizorilor din România nu se justifică.
Evoluţia pieţei internaţionale a gazelor naturale nu justifică solicitările companiilor din România privind scumpirile din acest an. Mircea Carataş conduce de la Paris compania Gaselys, cea care asigură vânzarea şi cumpărarea de gaze pentru Gaz de France, cel mai mare importator de profil din Europa.
El estimează pentru finele anului o majorare cu doar 20% a preţului la gazele naturale pe pieţele internaţionale, în condiţiile în care furnizorii de gaze din România, E.ON şi Distrigaz Sud, îşi justifică majorările pe estimări apocaliptice. La sfârşitul anului am putea avea un preţ de 600 de dolari/1.000 de metri cubi.
Alexei Miller, şeful gigantului Gazprom, a spus ieri că preţul gazului pentru Europa Occidentală va ajunge la 500 de dolari/1.000 de metri cubi la sfârşitul anului, faţă de 370 de dolari cât este acum. El a recunoscut că această majorare nu este rezultatul creşterii cererii, ci pentru că dolarul este în declin. Din datele furnizate de Mircea Carataş se poate vedea cum producţia de gaze naturale depăşeşte consumul, iar cererea pentru gazul natural lichefiat (o alternativă a gazului venit prin conducte) creşte într-un ritm mai alert decât cea la gazul natural. În aceste condiţii, motivele pentru care furnizorii de gaze naturale şi-ar dori pentru tot acest an o scumpire cu peste 40% a gazelor naturale pentru populaţie nu par suficient de puternice. Distrigaz Sud (aflată în proprietatea Gaz de France) a cerut o majorare cu 20% de la 1 octombrie, după ce a beneficiat de creşteri de 8,5% şi 12,5% în acest an.
PREŢURI „Raportul cerere-ofertă e în favoarea consumatorului“ EVZ: Cât din preţul gazelor este determinat de majorările cotaţiilor petroliere? Mircea Carataş: Aproximativ 90% din volumul gazelor naturale consumate în Europa sunt vândute pe baza formulelor petroliere şi doar 10% sunt vândute pe baza preţurilor spot (preţul din piaţă, la un moment dat - n.r.). Astfel, dacă preţurile la petrol cresc cu 40%, vom regăsi această progresie în preţurile internaţionale la gaz, mai devreme sau mai târziu. Cât estimaţi că vor mai creşte preţurile la gazele naturale pe pieţele internaţionale? Bazându-ne pe cursurile actuale de Brent (petrolul cotat la Londra - n.r.) şi considerând un decalaj de 9 luni pentru preţurile la gaz, putem estima pentru iarna 2008/2009 o creştere de aproximativ 20% a preţurilor gazului pe plan internaţional faţă de preţurile din iulie 2008.
De ce nu poate exista un OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol - n.r.) al gazelor pentru ca această piaţă să depindă mai puţin de variaţiile cotaţiilor petroliere? În comparaţie cu petrolul, care este o piaţă mondială, gazul este în continuare o piaţă regională care depinde de posibilităţ ile de transport. Faptul că cea mai mare parte a gazului este transportată prin conducte îi dă acestuia caracterul regional de energie de reţea (spre deosebire de petrol care e transportat cu vaporul în orice punct al planetei). Pe de altă parte, gazul natural lichefiat transportat tot cu vaporul reprezintă pentru moment prea puţin din volumele mondiale pentru a putea schimba situaţia (chiar dacă are o creştere a cererii de 7,8%, în timp ce gazul natural de doar 3% - n.r.). Deci, când vorbim despre piaţa internaţională de gaz vorbim despre o multitudine de pieţe continentale neconectate între ele, de aceea modelul unui cartel de producători tip OPEC e greu de implementat. Vulnerabilitatea în faţa acestor fluctuaţii vine şi din faptul că pentru vânzarea de gaze se fac contracte pe termen lung (10-20 de ani), iar riscul de preţ este transferat cumpărătorului. Pentru a schimba acest sistem ar trebui ca echilibrul cerere/ofertă să fie în favoarea consumatorului, care ar putea impune alt sistem de preţuri: preţul spot, pret fix, preţ ajustat în funcţie de electricitate. Ce cantitate de gaze naturale se extrage zilnic în lume şi cât se consumă? Producţia zilnică mondială de gaze în 2007 a fost de 8,05 miliarde metri cubi, iar consumul zilnic mondial a fost de 8 miliarde metri cubi. Care este evoluţia cererii de gaze în ultimii ani? În ultimii 8 ani, cererea de gaze naturale a crescut cu un ritm anual mediu de 3%. Nu trebuie uitat însă că gazul este o energie sensibilă în termeni de cerere, deoarece factorul climatic poate bulversa creşterea structurală.