După Ministerul de Interne şi epoca de aur a PNŢCD, fostul demnitar s-a retras la Sibiu, unde cântă la vioară, îşi creşte nepoţii şi citeşte ziarele pe internet.
Oamenii care au „mişcat“ România în ultimii 17 ani s-au perindat în paginile „Evenimentului zilei“ în ipostaze dintre cele mai diverse. Legea selecţiei naturale a făcut însă jocurile şi printre politicieni, oameni de presă şi controversaţii zilei.
Unii îşi continuă şi astăzi traseul pe care au pornit în anii ’90, alţii au părăsit de mult prim-planul scenei publice. Într-un serial ce marchează împlinirea a 15 ani de la primul număr ieşit din tipografie, EVZ prezintă de azi câteva dintre figurile „uitate“ ale României postdecembriste şi trage o linie imaginară între ce au fost şi ce au ajuns. „Îmi scriu memorile“
Astăzi, Gavril Dejeu, cunoscut în anii ’90 drept „Prodigy“ pentru asemănarea sa cu solistul trupei cu acelaşi nume, îşi savurează ieşirea din viaţa publică în Capitala Culturală a Europei, Sibiu. Îşi scrie memoriile şi are o rubrică la un ziar din localitate, dar spune că duce o viaţă de pensionar provincial. Din 2000, de când a părăsit Bucureş tiul, fostul ministru de interne s-a retras în locuinţa sa din centrul oraşului şi a rămas doar cu hobbyurile care îl binedispun. Simplu membru în PNŢ
Activitatea sa politică s-a limitat drastic, după ce a renunţat la şedinţele de partid de la „centru“ şi a redus vizitele la sediul PNŢ Sibiu la două pe săptămână. Altfel, dintre foştii grei ai ţărănismului de după Revoluţie mai ţine legătura cu Ion Diaconescu şi Gabriel Ţepelea şi schimbă sporadic câteva vorbe cu fostul premier Victor Ciorbea.
Şi, totuşi, zilele trec şi nu le simte deloc goale. La pensie fiind, Gavril Dejeu şi-a luat în serios rolul de bunic, aşa că timpul petrecut cu cei doi nepoţi ocupă o parte considerabilă din traiul de zi cu zi. Vremea când activa în opoziţie şi ulterior în cabinetul Ciorbea încă îl bântuie însă. Printre simptome se numără reflexul de a-şi începe dimineţile cu lecturarea presei pe internet. Altfel, de câteva ori pe săptămână îşi întreţine tonusul cu plimbările lungi şi dese pe străzile Sibiului.
Apoi, rămâne vioara, marea pasiune ce i-a marcat tinereţea fostului ministru Dejeu, dar pe care nu a transformat-o niciodată întro profesie. Cântă zilnic mai bine de două ore în faţa portativului, la instrumentul de care avocatura şi politica l-au îndepărtat o viaţă întreagă.
FRUNTAŞ PNŢ A prins două mineriade
Fost ministru de interne în guvernările Ciorbea şi Radu Vasile, Gavril Dejeu a fost una dintre figurile emblematice ale ţărăniştilor. A asigurat, timp de aproape o lună, între martie şi aprilie ’98, interimatul la guvern, când cabinetul Ciorbea a fost schimbat de cel al lui Radu Vasile.
Scos în evidenţă de imaginea sa de personaj mereu încrâncenat, cu vorba aspră şi tăioasă, Gavril Dejeu a fost un obişnuit al presei şi a beneficiat la începutul mandatului de un capital substanţial de încredere. A preluat portofoliul de ministru imediat după câştigarea alegerilor din noiembrie 1996 de Convenţia Democrată. Zarzavaturi pentru poliţişti
Priorităţile sale au constat în demararea luptei anticorupţie, dar şi reformarea profundă prin demilitarizarea structurilor din Ministerul de Interne. În final, totul s-a încheiat mai aproape de fiasco decât de reuşită. Totodată, fruntaşul ţărănist a păstorit poliţia şi Jandarmeria când, în 1999, minerii s-au îndreptat de două ori spre Capitală, însă au fost respinşi cu greu de forţele de ordine.
Pe 21 ianuarie 1999, cu numai o zi înainte de finalul celei de-a doua mineriade din ’99, a demisionat din funcţia deţinută în executiv, iar câteva luni mai târziu a renunţat şi la preşedinţia PNŢCD Sibiu. La Ministerul de Interne, Dejeu a acuzat în repetate rânduri lipsa cronică de bani din sistem şi salarizarea proastă a poliţiştilor şi a jandarmilor pe care i-a condus.
Unul dintre momentele în care exasperarea sa a răzbătut în public a fost când a lansat soluţia sa revoluţ ionară în privinţa creşterii nivelului de trai al subordonaţilor: împroprietărirea poliţiştilor şi a jandarmilor cu terenuri agricole pe care să cultive zarzavat „ca să nu fie obligaţi să meargă la piaţă pentru o frunză de pătrunjel sau un morcov, la o piaţă care este atât de scumpă“. Aşa suna soluţia „Dejeu“, preluată de „Evenimentul zilei“ din 20 septembrie 1998. Criticat în partid
O altă controversă a apărut odată cu disputele privind incriminarea calomniei. Tot în septembrie ’98, Dejeu agrea condamnarea ziariştilor „defăimători“, insistând asupra gravităţii faptei şi taxând-o ca infracţiune. În PNŢCD Sibiu, a fost acuzat de conducere despotică şi adulter comis cu, Lia Galic, vicepreşedinta PNŢ Sibiu.
INTERVIU „O oră şi jumătate-două stau pe internet“ „Evenimentul zilei“: Nu v-a tentat niciodată să renunţaţi la politică pentru a intra în afaceri? Gavril Dejeu: Deloc. La afaceri nu mă pricep, dar am rămas un foarte activ observator al vieţii zilnice. Am internetul, urmăresc revista presei zilnic, plus ştirile la televizor. Şi fac judecăţi la sânge privind faptului politic românesc. Ce faceţi într-o zi obişnuită? O oră jumătate-două stau pe internet, pe viaţa politică. Apoi, două-trei ore pe zi îmi ia vioara, la care fac şi exerciţii. Pe urmă, două sau chiar trei zile pe săptămână îmi ocupă mişcarea: merg mult pe jos, merg la munte, iar iarna schiez. Duceţi o viaţă sportivă... Ei, mai şi citesc şi scriu, mai ales că pun pe hârtie o parte din memoriile mele şi am o rubrică săptămânală de comentarii politice la un ziar local, în fiecare luni. Am doi nepoţi şi mă ocup şi de ei. Am cunoştinţe în oraş, cu care mai fac dialoguri politice. Din când în când mai trec pe la partid şi mai discut cu colegii. Cât de des? De două ori pe lună, sunt simplu membru. Zece ani am fost preşedintele organizaţiei judeţene Sibiu, dar niciodată în conducerea centrală a partidului. Duc o viaţă specifică de provincie, de Sibiu, de pensionar, dar o viaţă activă. Mergeţi la spectacolele de Sibiu capitală culturală? Când e ceva simfonic, operă, teatru... Vă opreşte lumea pe stradă atunci când mergeţi pe jos? Da. Mai ales când era cu suspendarea preşedintelui Bă- sescu. Mulţi mă opreau şi mă întrebau ce se întâmplă cu viaţa aceasta politică.