„Gașca Zurli”se destramă. Anunțul a fost făcut de Vero Caliman. Mai exact, trei actori au anunțat că au părăsit trupa Mirelei Retegan după 15 ani de activitate.
„Gașca Zurli” este pe cale să se destrame. Vero Căliman, cunoscută sub numele „Fetița Zurli”, Lulu Varodi, alias „Bucatatașul Lulu” dar și de Răzvan Marin, interpretul personajului Truli, și-au anunțat retragerea.
„Gașca Zurli” se destramă. Vero Caliman și-a anunțat retragrea
Vero Caliman a anunțat că părăsește „Gașca Zurli”, după 15 ani în care a fost simbolul formației, care a bucurat mii de copii.
„De peste 15 ani, fetița din mine s-a antrenat și a făcut gimnastica artistică, până când a ajuns la Olimpiadă. Acum este timpul să se retragă, pentru că femeia Veronica merită și ea o șansă. Vă rog să mă credeți că am sufletul în pioneze și că nu mi-a fost deloc ușor să fac această alegere.
Întâlnirile cu voi și iubirea din ochii copiilor mi-au dat putere și energie să continui chiar și atunci când simțeam că nu mai pot. Părinților vreau să le mulțumesc pentru încredere, pentru că și-au lăsat copiii să se joace cu mine și cu colegii mei. Relația mea cu cei mici este nemuritoare, mi se par sincer cele mai minunate creaturi de pe pământ, și voi continua să păstrez și să hrănesc această relație specială prin toate proiectele în care mă voi implica în viitor. Vă țin la curent! Viitorul sună Vero”, a scris Vero Căliman.
„Gașca Zurli” se destramă.
Mirela Retegan: „Copilul a făcut 18 ani și pleacă de acasă!”
În replică, Mirela Retegan, fondatoarea proiectului Gașca Zurli, a transmis și ea un mesaj legat de plecarea lui Vero Căliman.
„Drag Vero, mi-e foarte greu să pun în cuvinte tot ce simt. Așa cum mi-ai spus, copilul a făcut 18 ani și pleacă de acasă. Ești Minunată! Orice proiect te va avea, o să fie unul câștigat.
Eu îți mulțumesc pentru toți anii, pentru toate trăirile, emoțiile, descoperirile și drumurile pe care le-am făcut împreună, umăr la umăr. Ai un loc special în inima mea. Îți țin pumnii. Te iubesc!”, a scris Mirela Retegan.
Ionuț Varodi, alias „Bucătărașul Lulu”, și-a anunțat retreagerea
Ionuț Varodi și-a anunțat, de asemenea, retragerea din proiectul Mirelei Retegan. Vestea plecării celor doi a întristat foarte mulți fani.
„Astăzi a fost o zi foarte importantă pentru mine. O zi grea, dar importantă. Am îmbrăcat pentru ultima dată costumul de bucătar. De astăzi rămân doar eu, Lulu, simplu. Am ales să părăsesc echipa Zurli. Nu a fost o decizie ușoară, dar simt că e momentul potrivit pentru o schimbare și noi oportunități.
Am avut privilegiul să călătoresc foarte mult, să lucrez cu mulți oameni și să câștig o experiență valoroasă, dar, ca în orice călătorie, au existat și provocări.Cu toate acestea, prefer să mă concentrez asupra lecțiilor învățate și a momentelor bune. Așa că, good news, de ceva vreme lucrez la un vis. Un vis care începe ușor-ușor să prindă aripi.
Acestea fiind spuse, vă mulțumesc că mă susțineți și mă sprijiniți. Nu dispar, YouTube-ul merge în continuare, și dacă aveți nevoie de ceva din cele menționate mai sus, let’s talk. Al vostru, Lulu”, a scris Ionuț Varodi.
Răzvan Marina a făcut câteva dezvăluiri
Răzvan Marina, alias Truli, a ieșit din scenă, după 13 ani de activitate în trupa „Gașca Zurli”. Artistul a anunțat că sunt și momente de care nu-și va aminti cu plăcere.
„După 13 ani de călătorii, spectacole, sute de mii de kilometri, zeci de orașe și clipe memorabile alături de colegii mei din <<Gașca Zurli>>, a venit momentul să îmi iau rămas bun de la Truli și Tura Vura și să le mulțumesc celor care au făcut parte din drumul meu profesional de până acum. În cei 13 ani am învățat și evoluat mult, dar au existat și multe momente de care nu îmi voi aminti cu plăcere.
Astăzi vreau să mulțumesc copiilor pentru zâmbetele, îmbrățișările și dragostea lor, și părinților pentru râsetele și susținerea lor necondiționată. A fost o onoare să fiu parte din viața voastră. Nu voi uita niciodată aceste momente și sunt mândru de tot ce am realizat împreună cu colegii mei pentru copiii din România. În continuare, îmi voi concentra toată atenția și energia către proiecte care mă vor solicita ca actor”, a scris Răzvan Marina, pe social media.