Mugur Mihăescu, vicepreşedintele Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric (ACCIB) şi componentul trupei de umor "Vacanţa Mare", unde joacă rolul poliţistului Garcea, va fi consilier personal al primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.
Mihăescu va avea ca principală responsabilitate relaţia dintre municipalitate, prin toate instituţiile acesteia, cu Centrul Istoric al Bucureştiului, pe toate planurile - urbanistic, comercial, cultural, curăţenie şi ordine publică. Mugur Mihăescu a fost desemnat în această funcţie în urma consultării cu membrii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric al Bucureştiului.
"Centrul Istoric al Capitalei este, pe de o parte, un pol de maxim interes, turistic şi comercial, iar pe de altă parte se confruntă cu o serie de probleme specifice, deloc simple. Cei care îşi desfăşoară activitatea zi de zi în această zonă cunosc cel mai bine aceste probleme, aşa că le-am solicitat să-şi desemneze un reprezentant care să vină să lucreze alături de noi. Vreau să demonstrăm totala deschidere a Primăriei pentru rezolvare", declară Gabriela Firea, potrivit comunicatului PMB.