ACS Poli a rămas fără antrenor la numai două zile după primul succes al acestuia. Fostul internațional Ionel Ganea a decis să părăsească echipa, luni.
Președintele clubului ACS Poli Timișoara, Radu Birlică nu a vrut să comenteze decizia antrenorului, conform Prosport.ro. dar susține că nu ar fi vorba de probleme financiare. Marți, același a comentat că ”a fost o reziliere de comun acord. Viaţa îţi dă multiple variante, surprizele sunt la minut, trebuie să le acceptăm pe toate. Nu comentez nimic, vreau să-i mulţumesc pentru activitatea depusă la club. Noi ne continuăm viaţa de zi cu zi”, conform Pressalert.ro.
ACS Poli a cerut intrarea în insolvență, termenul pentru judecată fiind stabilit luna viitoare. Pe de altă parte, echipa a retrogradat, iar o serie de jucători au dat deja clubul în judecată pentru recuperarea salariilor și a primelor restante. Sunt cazuri în care sumele se ridică, nominal, la peste 200.000 de euro.
Sursele EVZ arată cpă oficialii ACS Poli poartă deja negocieri pentru a aduce un alt antrenor în locul lui ganea, cu mai mulți tehnicieni, urmând să se anunțe, curând decizia luată.