Gândul lui Cristoiu. Justiția Română, între GRECO și CEDO

În iunie 2012, la un seminar internațional din Istanbul (Turcia) dedicat independenței Justiției- la care au ținut discursuri președintele GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției al Consiliului Europei), Marin Mrčela, dar și judecătorul român Vasilică Cristi- Danileț, se evidenția faptul că un prim pas pentru reformarea sistemului local de Justiție era recunoașterea dreptului de aplicație individuală la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (ECHR, lb. engl. în original).

Text & foto: Traian Horia

Pe scurt, Grupul GRECO devenise la Istanbul și un agent de succes pentru Curtea ECHR (sau CEDO- lb. rom.), sub lozinca “Cine nu ascultă de noi, ajunge în proces la Curte. Adică, tot la noi”.

 

Grupul GRECO și “îngrijorările” sale

… referitoare la Legi ale Justiției din Estul Europei (“îngrijorări” folosite ca simple instrumente de presiune politică asupra unor state membre UE) își găsesc azi, fără nicio dificultate, o continuitate până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, CEDO: aceasta deoarece președintele GRECO, Marin Mrčela, este cel care a planificat încă din 2009 o alianță cu fundația Soros în lupta globală anti-corupție, în timp ce la CEDO au fost și sunt înregistrați judecători “perfecționați” prin fundațiile lui Soros– oameni cu colaborări, cu “reuniuni private” la Universitatea Central Europeană din Ungaria (finanțată prin același controversat “filantrop” american George Soros) sau cu mulți de muncă în propaganda globalistă a unor ONG-uri de genul “Open Society Foundations”.

Ce verdict ar da un judecător “globalist”

… de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului când o fundație Soros de genul Comitetul Helsinki i-ar trimite la CEDO, spre competentă judecată, un guvern “naționalist” din România, Polonia, Cehia sau Ungaria? Eventual, i-ar trimite un guvern precum cel al României, acuzat public că nu aplică “sfaturile juridice” oferite prin GRECO și prin susținătorul Soros- magistratul Marin Mrčela. Nu mai este un secret faptul că ideologia “globalismului”, importată agresiv în Europa de entități non-guvernamentale finanțate prin George Soros, prin Granturile Norvegiene sau pe banii Uniunii Europene (UE), este fundamental opusă politicilor guvernelor de tentă conservatoare din Europa care acordă respect cuvântului “granițe” și care insistă că interesele națiunii care i-a dat votul sunt superioare intereselor UE. Care UE, este reprezentată cel mai adesea printr-o mână de “iluminați” de la Comisia Europeană, care au fost “numiți” și nu “aleși” de națiuni.

Studiu de caz: Ilias și Ahmed vs. Ungaria

În anul 2017, CEDO dădea publicității judecata pentru cazul “Ilias și Ahmed v. Ungaria”: era aplicația înaintată Curții, în 2015, de doi migranți din Bangladesh, sosiți ilegal în UE, care au mers dinspre Grecia până în Ungaria, unde au solicitat azil. Pentru mai mult de 20 de zile, ei au locuit (“decent” susține Încheierea CEDO) într-o zonă de tranzit la granița Serbia-Ungaria, fiind trimiși înapoi spre Serbia (considerată o “țară sigură”) în baza unui Decret al guvernului maghiar.Cei doi migranți au sesizat CEDO cu privire la stresul cauzat de condițiile de trai (“substandard”) din Zona de Tranzit Röszke, unde le-au fost încălcate drepturile și de unde nu li s-a permis să treacă spre Ungaria. În plus, decizia Ungariei îi punea sub risc să ajungă din nou în Grecia, în condiții “grele” de viață. Judecătorii CEDO au decretat că celor doi migranți le-au fost încălcate dreptul la mișcare, libertate și securitate și au dispus despăgubirea lor de către Ungaria. Aceasta în contextul în care Bangladesh nu este o țară cu război civil și nici nu era foarte sigur că ar fi obținut azil, dacă aplicau ca și migranți economici.

Sunt două lucruri care au intrat

… în viața de zi-cu-zi a europeanului, sub actuala conducere a Comisiei Europene Jean Claude Juncker- Frans Timmerman: terorismul în stradă și migrația în afara controlului. Al treilea lucru, mai puțin vizibil, ține de foșgăiala hârtiilor de la CEDO, Curtea care apare că bagă pe fereastră migranții ilegali respinși pe ușă de state membre UE. În acest context, nici nu mai devine șocant faptul că, pentru încheierea din Martie 2017 a CEDO, dar și pentru cea din 2018, prezența a doi migranți din Bangladesh la porțile Ungariei apare aproape firească magistraților Curții Europene. Mai mult, Curtea își ia libertatea de a pune sub semnul întrebării faptul că Ungaria a folosit o lege proprie (un Decret de Guvern) pentru interzicerea accesului celor doi migranți în țară. A schimbat, adică, “abrupt”, legislația referitoare la regimul de “țară sigură” al Serbiei.

Timpurile în care românii ajunși ilegal

… în lagărul capitalist- Austria, Franța sau Germania, erau reținuți, trimiși într-un lagăr intermediar pentru migranți și expediați prin procedură de urgență înapoi în România ca “migranți economici” nu sunt deoparte. Azi, însă, a apărut și lucrează termenul “grup vulnerabil” pe cazuistica CEDO și pe cultura armatei de ONGuri a lui Soros: este un termen care aproape a dat legitimitate migrației ilegale spre Europa și care aruncă în uitare legitima aspirație a europenilor de a avea securitate în propriile țări. În numele nevoii de protecție a “grupurilor vulnerabile” de migranți, în Europa au fost aduși zeci și sute de mii de persoane, cu identitate și istoric cvasi-necunoscute, dinspre state care finanțează sau găzduiesc terorismul în Africa sau Asia, dar instanțele CEDO au judecat în primul rând nevoia de protecție a migranților, ignorând sau evitând să reflecte în legislație, nevoia de siguranță a europeanului de rând: toate acestea, într-o perioadă a terorismului de stradă.

Cert este că pentru cazul Ahmed vs Ungaria

… apar în ambele Încheieri de Judecată ale CEDO, doi judecători europeni care au avut o fulminantă ascensiune pe filiera Soros: Yonko Grozev (Bulgaria) și András Sajó (Ungaria). În 2015, reprezentanta României la CEDO, Iulia Antonella Motoc, se retrăgea din procesul “Parohia Greco-Catolică Lupeni vs România”, judecată la CEDO, pe criterii de naționalitate, pentru imparțialitatea procesului. Într-un raționament similar, care cere menținerea Justiției ferită de influența unor factori externi, devine discutabil faptul că judecători ai CEDO, perfecționați prin cursurile lui Soros, continuă să participe la procese pe migrație ilegală (ca un singur exemplu) ale CEDO, în contextul în care esența globalismului va sprijini mereu, din toate punctele de vedere, “libertatea de mișcare” masivă și necontrolată a migrației.

Judecătorul Yonko Grozev

… de naționalitate bulgară, prezintă celor pe care îi judecă la CEDO din Strasbourg, un model reușit de carieră prin Soros: Grozev a fost din 2001 membru în board-ul de la Open Society Institute (Bulgaria) și, ca “activist” capabil, a fost trimis ulterior la New York, pentru o poziție în board-ul Open Society Justice Initiative (New York). În 2015 a sosit și cireașa de pe tort: Grozev a fost numit judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătorul András Sajó

… este de naționalitate ungară și a fost profesor la Universitatea Central Europeană (CEU) din Ungaria începând din 2007. Un an mai târziu, în 2008, Sajó a avansat și a fost numit judecător la CEDO. Reamintim că Universitatea Central Europeană, în board-ul căreia se află și fidelul euro-parlamentar al lui Soros, Monica Macovei, a constituit unul dintre motivele războiului mediatic declanșat între fondatorul său, George Soros și premierul Ungariei, Viktor Orban. Să reamintim în context că aceeași Macovei, fost ministru al Justiției în România, a fost consilier al prim-ministrului Macedoniei, Gruevski, între 2007-2009, pe un domeniu care apare deja ca specialitate sorosistă- anti- corupția. În 2017, la 10 ani de la acel moment, același Nikola Gruevski, proclama într-un interviu de-Sorosizarea țării și insista că ONG-urile lui Soros nu mai au permisiunea de a “monopoliza” societatea civilă locală.

Cum ajunge judecătorul în CEDO

Judecătorii CEDO sunt aleși în Adunarea parlamentara a Consiliului Europei, pe propunerile statelor membre. Există totuși o anumită imixtiune a Consiliului, cuprinsă direct în regulament- mai precis, înainte ca lista finală să fie înaintată Adunării, un grup de experți “sfătuiește confidențial” guvernul respectiv dacă un anume candidat este “corespunzător” și “calificat suficient”. O comisie specială evaluează răspunsurile la interviuri după care se trece la vot în Adunare. Este de menționat că Alina Gorghiu, co-președinte al PNL și omul care se află în competiție cu președintele țării, Klaus Iohannis, în campionatul intern de sesizări la Comisia de la Veneția (faza națională), respectiv lăudători GRECO, se află în Comisia de evaluare a candidaților pentru CEDO, dar și în cea de punere în aplicare a Deciziilor CEDO.

Cazurile celor doi judecători nu sunt singulare

… la Curtea Europeană. Judecătorul Curții Paulo Pinto De Albuquerque (Portugalia), spre exemplu, se manifestă ca speaker “în privat” pentru Universitatea Central Europeană, iar Síofra O’Leary (Irlanda) apare la CEDO după ce a lucrat în cercetare pentru IPP- Institute for Public Policy Research, care se recomandă cea mai mare organizație “progresistă” din Regatul unit. Cu exemplele care eventual pot continua, o explicație empirică a numărului mare de procese pierdute la CEDO de România poate să descindă direct de aici: judecătorii români nu au suficient “multiculturalism” și “progresism”, atât cât le-ar trebui ca să egaleze Curtea de la Strasbourg. Ceea ce, în definitiv, este o veste bună pentru sănătatea sistemului românesc.