Şapte defibrilatoare semiautomate publice vor fi montate în următoarele săptămâni în cele mai aglomerate zone din Galaţi. Costurile acestei investiţii ajung la 14.000 de euro.
Oraşul de la Dunăre devine, astfel, primul din ţară care instalează aparate de resuscitare stradale, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Chebac.
Defibrilatoarele stradale vor fi montate "în dulapuri speciale prinse în perete sau în dulapuri independente cu fixare pe sol".
"Sunt primele şapte aparate de defibrilare semiautomate publice care vor fi funcţionale în aproximativ două săptămâni, programul nostru fiind unul ambiţios, ce va continua şi anul viitor. Consiliul Judeţului Galaţi a sprijinit Asociaţia SMURD şi alături de ISU şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă va continua proiectul de montare a acestor aparate şi în alte zone, urmând ca şi societăţile comerciale şi băncile care vor să ni se alăture să achiziţioneze şi să instaleze defibrilatoare în incinta sediilor proprii".
Se estimează că, în perioada următoare, câteva mii de persoane vor fi instruite cu privire la modul de utilizare al acestor defibrilatoare. Se doreşte ca, în următorii ani, numărul aparatelor de resuscitare stradale să ajungă la câteva zeci.
Cele şapte defibrilatoare din Galaţi vor fi amplasate astfel:
- zona Palatul Navigaţiei
- zona Trecere Bac
- pe strada Domnească, în zona hotelului Dunărea
- zona staţiei de autobuz din Ţiglina 1
- la intrarea în halele noi din Piaţa Centrală
- în zona sediului central al Consiliului Judeţului Galaţi
- la Palatul de Justiţie.