Gălăţenii joacă pe 100.000 € de căciulă! LPF nu trimite medaliile în Moldova

Oţelul şi Timişoara dispută mâine finala campionatului. Dacă vor învinge, jucătorii moldoveni vor lua titlul şi se vor umple de bani.

Oţelul Galaţi joacă mâine, pe propriul teren, cel mai important meci din istoria clubului moldovean, contra formaţiei FC Timişoara (ora 20.00, în direct la Digi Sport). Cu două etape înaintea finalului de campionat, elevii lui Dorinel Munteanu au un punct avans în faţa bănăţenilor, iar un succes în jocul de mâine ar declanşa fiesta la Galaţi.

Oţelul ar fi astfel campioană înaintea ultimei etape (fără a lua în calcul decizia TAS în "cazul Pandurii") şi ar deveni prima echipă din Moldova care cucereşte titlul.

"Este cel mai important meci din cariera mea de antrenor. Dacă la începutul sezonului mi-ar fi spus cineva că voi ajunge aici, aş fi spus că este nebun!", a afirmat "Munti" înaintea partidei. Un egal sau un succes al timişorenilor ar prelungi suspansul în Liga I până la final. În ultima rundă, Oţelul joacă împotriva Astrei, la Ploieşti, iar timişorenii evoluează pe propriul teren contra celor de la Dinamo.

  • Liga I. Se bate monedă pentru titlul Oţelului Galaţi!
  • Gălăţenii se "dopează" cu meciul Oţelul - Juventus 1-0, din 1988
  • Sdrobiș, antrenorul care a bătut-o pe Juventus, explică miracolul gălățean

SE AMÂNĂ FINALUL?

LPF nu trimite trofeul la Galaţi

Fiecare jucător de la Oţelul va încasa câte 100.000 de euro dacă Timişoara va fi învinsă mâine, iar titlul va poposi, în premieră, la Galaţi. Este cel mai consistent bonus promis vreodată pentru titlu în Liga I.

Liga Profesionistă de Fotbal nu va trimite la Galaţi trofeul şi medaliile care le revin învingătorilor. Forul prezidat de Mitică Dragomir aşteaptă decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care trebuie să se pronunţe în privinţa meciului Pandurii-Oţelul, câştigat de gălăţeni la "masa verde". Asta deşi sunt şanse mici ca TAS să revină asupra deciziei luate de comisiile LPF. "Trebuie să vedem ce decide TAS-ul. Săptămâna viitoare se dă verdictul", ne-a declarat ieri Alexandru Boc, vicepreşedintele ligii.

Antrenorul Dorinel Munteanu şi-a băgat aseară elevii în cantonament. Sârbul Milan Perendija nu va juca mâine, fiind suspendat. Samuel Cojoc, fundaşul căruia i-a sărit umărul la meciul cu Victoria Brăneşti, şi Adrian Sălăgeanu, accidentat la acelaşi meci, sunt refăcuţi. Internaţionalul Silviu Ilie, absent în ultima etapă, s-a pregătit alături de preparatorul fizic Ionel Tămăşanu şi ţine neapărat să evolueze: "Joc şi într-un picior dacă este cazul", a anunţat fotbalistul.

"Meciul cu Timişoara este cel mai important eveniment din istoria postdecembristă a Galaţiului. Vrem să fim la înălţimea evenimentului, iar duminică seară să sărbătorim ceea ce pentru mulţi nu a părut decât o «Fata Morgana», titlul de campioni ai României", ne-a declarat Marius Stan, preşedintele Oţelului.

Pentru a-i face pe jucători să iasă din atmosfera încărcată produsă de miza partidei, Dorinel Munteanu îşi va duce astăzi echipa la pescuit, pe o baltă privată de lângă oraş.

Oficialii moldoveni au decis să amplaseze un ecran uriaş în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, acolo unde se mizează pe prezenţa a 10.000 de oameni. Mulţi dintre fanii Oţelului sunt supăraţi deoarece n-au prins un bilet de intrare la meci. "Nu puteam evita această nemulţumire. Era imposibil", a precizat Marius Stan. Şi bănăţenii s-au pregătit special. Locuitorii Timişoarei pot urmări jocul în Piaţa Unirii, unde va fi amplasat un ecran de mari dimensiuni.

Jucătorii echipei FC Timişoara nu vor locui în Galaţi. Bănăţenii au ales să-şi stabilească "cartierul general" într-o locaţie aflată în afara oraşului. Temându-se să nu fie linşat de moldoveni, Marian Iancu, patronul echipei, nu va face deplasarea la malul Dunării. Declaraţiile făcute de-a lungul campionatului la adresa "siderurgiştilor" l-au transformat pe "Elefant" în persona non grata la Galaţi.

"Avem un joc mai bun decât cel practicat de Oţelul. Suntem favoriţi", crede Dan Alexa, căpitanul oaspeţilor.

Meciul va fi condus de braşoveanul Robert Dumitru. Cu el la centru, bănăţenii n-au pierdut niciun joc în acest campionat. (Au contribuit Georgeta Petrovici şi Andrei Călin)

ECHIPE PROBABILE

Oţelul - FC Timişoara Ora: 20.00, în direct la Digi Sport Stadion: "Oţelul" - Galaţi

Oţelul: Grahovac - Râpă, S. Costin, Sârghi, Sălăgeanu - Giurgiu, Filip - Antal, Pena, Buş - Ibeh. Antrenor: Dorinel Munteanu

FC Timişoara: Taborda - Luchin, Ghionea, Burcă, Sepsi - Bourceanu, Alexa, Tameş, Zicu - Goga, Ricketts. Antrenor: Dusan Uhrin jr. Arbitru la centru: Robert Dumitru